Criteriul National

SOLIDARITATE CRESTINA! Mii de rugăciuni pentru fraţii creştini din Orient vor fi înălţate!

august 14
10:05 2015

 

 Maine pe 15 august întreaga creştinătate este cuprinsă de taina „Adormirii Maicii Domnului” . Într-o lume în care absolut toti fanaticii vor să mutileze harta şi chipul lumii, sentimentul de solidaritatea pe care îl simţim şi ar fi uman să-l şi manifestăm deschis faţă de martirii contemporani este o comoară de dragoste şi pace pe care trebuie să o transmitem în toate zările atinse de molima intoleranţei şi a lipsei de respect faţă de semeni.

„Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 34-35).

Adormirea Maicii Domnului

In Apus, clopotele bisericilor şi catedralelor din Franţa vor suna, la ora prânzului, în semn de solidaritate cu creştinii persecutaţi din Orient, pe care Papa Francisc îi numeşte pe bună dreptate noii martiri ai zilelor noastre, „umiliţi, discriminaţi şi omorâţi din cauza devotamentului lor faţă de Evanghelie”. De la Paris, Vannes, Nancy şi până în sudul însorit al Franţei, la Fréjus, Toulon, Gap, Bayonne, Avignon şi Ajaccio, din Franţa şi până în Belgia, Elveţia, Luxemburg, Spania şi  Portugalia, lista bisericilor şi a catedralelor care vor suna clopotele cu ocazia celui mai mare praznic închinat Maicii Domnului (sărbătoare cunoscută în Apus sub numele de „Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului”), nu încetează să se îmbogăţească cu noi eparhii.

Mai mult, sirul impresionant va fi completat şi de singura biserică din oraşul Oran, în Algeria, al cărui unic clopot se va auzi mâine în văzduhul cerului presărat de atâtea semiluni… Catolicii francezi au fost îndemnaţi ca la sfârşitul liturghiei închinate acestei sărbători tainice, să se adune în faţa lăcaşurilor de cult şi să-şi exprime prin rugăciuni alese, sprijinul lor în semn de solidaritate cu creştinii persecutaţi fără milă în lumea întreagă, dar mai ales în Irak şi în Siria. Timp de câteva clipe, creştinii din Franţa şi nu numai îşi vor înălţa rugăciunile pentru pace într-un singur glas, cerând Fecioarei Maria, cea care este nădejdea şi folositoarea credincioşilor, izbăvirea celor neputincioşi, să-i aibă în pază pe toţi cei care sunt alungaţi de pe pământurile strămoşeşti şi persecutaţi din cauza credinţei lor, să mântuiască cetatea şi norodul, să aducă pace celor din războaie şi linişte celor înviforaţi, aşa cum frumos spunem rostind la ceas de taină Paraclisul Maicii Domnului.

Aceasta iniţiativa de a bate clopotele chiar de praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, în semn de solidaritate cu creştinii din Orient, s-a răspândit imediat pe reţele de socializare purtând eticheta (sau hashtag-ul) #ChristianBells, declanşând o mobilizare rapidă a creştinilor din Franţa şi nu numai. Mesajul Monseniorului Jean-Clément Jeanbar, arhiepiscopul grec-melkit de Alep, în Siria şi a cardinalului Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon lansat pe site-ul cotidianului Le Figaro a contribuit la promovarea acestei iniţiative care şi-a găsit ecouri chiar şi în ţările vecine precum Belgia, Luxemburg, Elveţia, Spania, Portugalia şi chiar în Algeria.

Sursa foto : www.ziare100.ro

 

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul