Criteriul National

Motto  „Cea mai buna educatie din lume este sa-i urmaresti pe maestri la lucru.” – Michael Jackson

De ce? Pentru ce?

…

Pana la urma, o parte din aceste intrebari isi pot gasi anumite raspunsuri…

Se stie ca, in Romania (sau chiar peste tot) hibele, problemele  reale sunt „tratate” cu o raceala si o crasa indiferenta! Iar , daca aducem in discutie standardul calitativ al educatiei, parametrii tind sa fie aproape de punctul lor minim!

De aceea, fara sa deranjez, fara sa exagerez cu nimic, ca om al acestui Sistem ( de mai bine de 5 ani de zile) , unul extrem de haotic, de invechit si de retrograd, imi asum tot ceea ce voi relata! Sunt pe deplin constient ca nu voi mai fi „iubit”, „adulat” sau …recompensat de catre majoritatea acestor no-name-uri ce se afla (din pacate) si in prezent in functii cheie , in varful acestei mincinoase piramide, cu varful indreptat in jos…

De aceea, tot ceea ce va voi relata se doreste a fi o promisiune pe care mi-am facut-o în perioada în care eram student, perioada ce s-a încheiat de mai bine de 2 ani de zile (incluzand si studiile de Masterat , cat si pe cele de Doctorat ce au fost finalizate cu deplin succes).

Si, ca sa nu ma ascund in fata opiniei publice , as vrea sa amintesc faptul ca mai toate nedreptatile, abuzurile, erorile si aberatiile sistemului de invatamant ne afecteaza direct in intervalul in care facem parte din acest sistem, in calitate de elevi sau studenti.Poate chiar ca viitori dascali, formatori de alte generatii…

Va invit (aidoma unei provocari )la a va intreba pe fiecare dintre dumneavoastra sa analizati si sa va auto-evaluati, imediat dupa ce veti lectura acest text. Dar sa nu va amagiti sau sa va gasiti alibiuri „potrivite”. Asadar ,odata finalizata această perioadă, oare ce se intampla? Va invit pe toti sa va raspundeti sincer, fara sa incercati sa evitati raspunsurile directe, transante! Nu-i asa ca ajungem sa ramanem cu amintiri dar si cu diplomele, iar toate neregulile constatate, traite şi resimtite organic nu mai reprezinta niciun fel de interes pentru noi şi ca atare le cam dăm uitarii? Iar, intr-un mod „firesc” dar si ironic ne vedem de vietile noastre in continuare, pentru ca nu vedem niciun motiv de a lupta pentru o cauza ce nu ne mai afectează. Acest sindrom se manifestă de la o generatie la alta si poate, peste un numar de ani, unii dintre noi vor ajunge sa faca din nou… parte din acest sistem, de partea cealalta a baricadei. O baricada ce nici nu ar trebui sa existe. Insa din pacate, odata ajunşi la maturitate, devenim…”orbi ” şi „surzi ” la problemele cu care se confrunta copiii. Chiar, mai mult, incepem sa ne credem maturi si suntem ferm convinşi ca lucrurile stau „relativ” bine ….aşa cum le percepem noi.

Elementul central al intregului sistem educaţional, cel pentru care exista toate scolile, liceele, facultatile, bibliotecile, profesorii, personalul auxiliar, materialele didactice şi Ministerul Stiintei si Educaţiei, şi anume elevul/studentul, nu are nimic de spus în ceea ce priveşte tocmai organizarea lui. Cei ce iau decizii cu privire la modul în care are loc procesul de învăţământ nu urmăresc interesele copiilor.

Pe de o parte, faptul ca „alesii”- adica ei – cei ce se considera aproape atoatestiutori si infailibili iau decizii de reformare de dragul de a fi cunoscuti in istorie sau din dorinta expresa de a se face remarcati, nu certifica niciun fel de regres al acestei agravante stari in care se zbate sistemul educational!

Un alt argument forte il reprezinta faptul ca tot ei, „luminatii” acestei tari, desemnati tot de alte „impunatoare” somitati (ce se sprijina una pe alta)  au trecut prin acest sistem ce le-a oferit aceleasi informaţii ce ar fi putut contribui la imbunătăţirea lui, însă în acelaşi timp, nu s-au sinchisit in a se modela pe ei insişi , deoarece de mai bine de 25 de ani , s-au chinuit sa nu iasa nimeni „in fata”, practic sa rapuna din fasa orice fel de contracandidat susceptibil in a le lua Puterea si „scaunele!” Ma bazez pe faptul că aceste informaţii se regăsesc undeva în trecutul lor atat de prolific, fara a distorsiona sau a le face uitate…

Dar, sa revin la o idee expusa in incipit! Se cunoaste faptul ca invăţământul primar, gimnazial si liceal totalizează 12 ani.

In cazul fericit al urmării vreunei facultati, un om ajunge să petreaca minim 17 ani prin aceste locasuri de cultura. Da,chiar e vorba despre mai mult de un sfert din speranţa medie de viata, poate cel mai frumos sfert, in care activitatea principală este acea mecanicitate , acea „toceala” -invatatul, adică pregatirea pentru viata. Din punctul meu de vedere e de ajuns, iar faptul că în urma acestei perioade „rămanem cu ceva”, avand o cultura generala indoielnica, nervii mai intinsi , poate si tociti iar in cel mai bun caz capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de serviciu nu ar trebui să ne multumeasca nici pe departe.

De aceea, in acest sfert de viata se pot face mult mai multe, se pot deprinde mult mai multe lucruri, cu mai putin efort si pastrand mai mult timp pentru activitati recreative, artistice etc

Toate acestea ar fi ideale,doar  dacă s-ar tine cont de eficienta, daca Sistemul ar fi gandit mai bine, daca toti cei care îl proiecteaza şi-l operează ar fi mai deschiSi, mai puţin egoisti şi increzuţi, dacă ar avea o conştiinţă mai solida cat si un minimum de respect pentru copilaria şi tineretea a milioane de oameni.

Inchei aici, ceva mai optimist, cu acea speranta in viitor, fara sa ignor trecutul si totdeauna interesandu-ma si de viitor…

Sursa foto : http://management.ucdc.ro/