Cică Unul, care se plictisea de moarte, s-a apucat într-o zi de Creaţie. A făcut lumină, pământ, ape, stele, nori, plante şi animale, iar la sfârşit, sub dominaţia ego-ului primordial l-a plămădit pe OM. Pe care l-a pus stăpân peste toate…mai puţin peste copacul cunoştinţei binelui şi răului. Iar omul, odată numit şef s-a comportat ca un satrap cu tot ce avea sub stăpânire. După ce a denumit toate plantele şi vieţuitoarele naturii, a început să le căsăpească sistematic, cu silex-ul, toporul sau barda, că tot erau ale lui… doar Ăl de l-a creat a zis că e stăpân…adică are voie să facă orice vrea muşchiu lui cu cele din dotare.
Nu ne putem explica altfel atitudinea din fiecare an, din apropierea Paştelui, când OMUL se transfigurează, se face om, devine cel mai performant asasin, cu ţintă precisă: nevinovaţii miei care de-abia au ieşit în lumina Ăluia de le-a creat pe toate…şi care a zis şi a văzut că sunt bune…
Cât de bune? Pornind de la uciderea de către Iahve a pruncilor egipteni, pentru că Faraon refuza să îi lase pe evreii conduşi de Moise să plece din ţara lui, în fiecare an, creştinii se dedau unui măcel barbar care numai ritual religios nu este. Vă întreb dacă v-ar conveni ca pruncii voştri să fie într-o zi ucişi de o civilizaţie superioară numai pe considerentul că trebuie făcut un sacrificiu în numele unei religii sau al altui ideal?
Sunt convins că răspunsul ar fi negativ…aşa că nu vă pot ura decât „Paşte Fericit!”… în numele Creaţiei, desigur!
Miel, ouă roşii, drob, pască, cozonac, vin roşu, cozonac, pască, drob, ouă roşii, miel…şi tot aşa timp de trei zile de pare că până acum a fost o foamete ca în vremea lui Papură Vodă şi de-abia acum avem şi noi ce mânca pe săturate.
Trecând peste semnificaţia religioasă a sărbătorii pascale, Învierea Domnului s-a transformat într-un chiolhan continuu, întrerupt doar de vreo râgâială nesimţită a unuia dintre comeseni, de o glumă fără perdea la adresa Mântuitorului sau de nevoia de a-ţi mai descărca din când în când maţele pline de bucatele care tronează într-o orgie dezlănţuită pe masa din sufragerie.
„Mâncaţi, Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi, pentru iertarea păcatelor… Beţi dintru acesta toţi. Acesta este Sângele meu care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, a spus Mântuitorul la Cina cea de Taină…
Şi mulţi dintre noi luăm cuvintele lui Iisus ca un îndemn către dezmăţ alimentar, în care nu e loc de bun simţ, de bune maniere, de saţiu, de milostenie…Mulţi nici nu mai trec pe la biserică, aruncând câte o ocheadă la televizor, în Noaptea de Înviere, printre butelcile cu vin şi bucatele de pe masă, urmărind slujba de la Patriarhie şi râzând prosteşte de aceia care preferă să ia lumină, în loc să stea ca ei, cu o licoarea bahică în pahar, închinând la această oră de taină pentru orice şi pentru oricine.
Şi, după o noapte de beţie, de dezmăţ culinar, ne trezim buhăiţi, ciocnim un ou roşu şi o luăm de la capăt…
Hristos a înviat! Mai puteţi?!!! Mai e şi la anul!
PAŞTE FERICIT!
Sursa foto http://www.publipro.ro/
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Spiridon Bogdan pentru excelentul material oferit în exclusivitate!
