Sâmbătă am avut plăcerea si onoarea de a observa o altă lume,o altă atmosferă în care omul se apropie de Bunul Dumnezeu,în care fiecare se descoperă în fața Creatorului, Cel care ne-a dat viaţă şi lungime de zile!Pelerinajul comemorativ al Sfântului Valeriu Gafencu,sfânt prigonit pentru dreapta credință de către regimul comunist m-a impresionat până în străfundul ființei mele…
Pe 18 februarie 2016 s-au împlinit 64 de ani de la adormirea in Domnul a tanarului Valeriu Gafencu, unul dintre studenții care au luminat și sfintit închisorile comuniste, cu viaţa lor.
Valeriu Gafencu născut în localitatea Sangerei, județul Bălți, în Basarabia, în ziua de 24 ianuarie 1921, a trecut la cele veșnice în temnița de la Târgu Ocna, în ziua de 18 februarie 1952, la vârsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptând pentru apărarea credinței ortodoxe și a neamului romanesc, de atacurile ateilor. Mulți îl numesc „Sfântul închisorilor”, asteptand ca si mine,cu nerăbdare clipa canonizării lui.
La vârsta de 20 de ani, în toamna anului 1941, pe cand era student la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, conducând un grup al Frățiilor de Cruce, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Activismul său naționalist dar bazat pe valorile creștine al tânărului Gafencu i-a adus această dură condamnare. Valeriu dorea ca tot mai mulți elevi și studenți să se înscrie în Frățiile de Cruce .Aceste lucruri au fost văzute drept bariere de rezistență ridicate împotriva comunismului bolșevic, fiind motivul pentru care el a fost numit „duşman al ordiniii publice”.
Astfel,dacă privim retrospectiv,am constatat faptul că în închisoarea de la Aiud a fost reținut între anii 1941-1944. Cea de-a doua perioadă petrecută în inchisoare a fost la Pitești între anii 1944-1949. Vremea petrecută s-a caracterizat prin lipsuri trupești de tot felul,dar el şi-a îmbogățit viața lăuntrică cu mari daruri sufletești, citind Sfânta Scriptură, Filocalia și Patericul. A treia detenție,ultima a fost cea de la închisoarea cu rol de sanatoriu Târgu Ocna, unde a fost închis din decembrie 1949 si pana în ziua de 18 februarie 1952.
Bolile contactate în regimul dur de detenție al închisorilor – TBC pulmonar, osos și ganglionar, reumatism -, cât swi curățenia lui sufletească, l-au întărit și desăvârșit duhovnicește.După mărturia puținilor care mai sunt încă în viață, trupul său era acoperit cu rani tuberculoase, iar Fericitul Valeriu Gafencu şi-a așteptat moartea cu o seninătate care i-a impresionat până si pe gardienii atât de cruzi ai temniței.
Valeriu și-a cunoscut din-nainte ziua plecării la Domnul, precum odinioară erau hărăziți părinții cei mari ai pustiei și sfinții cei tainuiți în lume.Astfel,în ziua de 2 februarie 1952, cu 16 zile mai înainte de adormirea lui în Domnul, Valeriu i-a rugat pe colegii săi de suferință să-i facă rost de o lumânare și de o cămașă albă, până pe data de 18 februarie.
Astfel, dupa zece ani de închisoare, Valeriu Gafencu a adormit in Domnul, văzându-și din-nainte plecarea. În așteptata zi de 18 februarie, la ora 14:00, după o îndelungată rugăciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: „Doamne, da-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul.”
Sfantul Mărturisitor și mult pătimitor ne oferă tuturor pildă demnă de urmat „pe calea cea strâmtă”,prin jertfă,mărturisire și nevoințe nenumărate asumate și îndurate…
Mă bucur și mă fericesc pentru faptul că am fost prezent în acest pelerinaj în care am înțeles în profunzime anumite lucruri și totodată m-am rugat alături de cei care formează Frația Ortodoxă.
Dumnezeu să ne socotească această faptă,această mică osteneală!
Să L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne învredniceasca ca să ne ducă și pe noi, Acolo Sus,în Ierusalimul cel Ceresc,”unde nu este durere,întristare sau suspin!”
După acest popas,bornă duhovnicească în care m-am rugat Sfântului atât la mormântul său cât şi în Sfanta Biserică-monument din secolul al XIX-lea,am reușit să ajungem și la ctitoria de suflet a fostului domn al Moldovei- „Athleta Christi”-Ștefan cel Mare-Biserica din Borzești,o capodoperă ce rezistă pein grija generaţiilor,ca o mărturie a trecutului istoric și al legăturii cu Dumnezeu.
După această frumos periplu,alături de același grup de oameni aleși,am vizitat Mănăstirea Vărzărești,locurile de închinare ale Sfintei Teodora de la Sihla,precum și bucuria cu care m-am rugat unnor icoane vechi datând din anii 1892,1912 sau 1930.
De asemenea,alungând toată oboseala am ajuns la concluzia că ca tocmai căutarea fericirii în suflete nu ar fi în afara noastră. Deoarece sfinții sunt prietenii Lui Dumnezeu și modele de urmat, nu așteptăm fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntru nostru, din sufletul nostru, unde există acea scânteie a Domnului Iubirii, Hristos.
De aceea sunt ferm convins că dacă vom aștepta fericirea din afara noastră, vom trăi decepții peste decepții și niciodată nu o vom experimenta sau… atinge.
Dumnezeu să ne binecuvinteze!
Bucură-te mult patimitorule Valeriu,întărire a celor prigoniți pentru Hristos!
Bucură-te Teodora de la Sihla,pentru nevoințele și postirile pentru Domnul Iisus Hristos!
Inchei aici această scurtă expunere,cu acea speranță trezită în fiecare dintre dumneavoastră,în forul interior al sufletului ce tânjește după Patria Cerească,Acolo în Ierusalimul cel de Sus unde „nu este întristare,nici suspinare și nici vaiet!”
Încă o dată, mulțumesc din suflet celor care au mijlocit să vin în această călătorie,în mod special uni persoane alese,colaboratoare a acestui ziar independent de opinie și atitudine care se exprimă cu o atât de bună naturalețe și forță a cuvântului,dar care nu dorește publicitate persoanei sale,din multe motive,unul dintre ele fiind smerenia.
Dumnezeului nostru Celui în Sfanta Treime laudat cinste și laudă,în vecii nesfârșiți,Amin!
Surse foto :valeriugafencu.wordpress.com, http ://criteriul.ro
