Criteriul National

Pasi de urmat pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile

Pasi de urmat pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile
august 24
15:18 2015

Inainte de a afla care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru a obtine fonduri europene nerambursabile, trebuie sa explicam cativa termeni :

Ce sunt fondurile europene ?

Fondurile europene sunt instrumente financiare create de Uniunea Europena, pentru segmentul privat si/sau public, cu scopul de a dezvolta anumite domenii si a sprijini tarile membre la atingerea anumitor standarde de dezvoltare economica, sociala sau culturala.

Ce inseamna fond nerambursabil ?

Fondurile nerambursabile sunt ajutoare financiare care se acorda fara a mai fi restituite. Nu sunt credite, nu se percep dobanzi pentru acordarea lor, nu trebuie sa restituiti nici macar 1 euro.

Pentru ce sunt alocate fondurile nerambursabile ?

Fondurile nerambursabile au ca tinta foarte multe activitati si investitii.
– de la investitii in infrastructura (drumuri, canalizari, aductiuni de apa, gaze, electricitate), pana la
– ferme zootehnice (vaci, porci, oi, capre, berbecuti, taurasi, gaini ouatoare, pui pentru carne, iepuri, struti)
– stupi de albine, ferme de melci, mestesugarit, prelucrarea lemnului
– abatoare
– centre de prelucrare (carne, lapte – iaurt, branza, cascaval, smantana)
– turism (pensiuni, cabane, hoteluri)
– sere (de flori, de legume), plantatii de pomi fructiferi
– achizitii de utilaje agricole
– plantatii de pomi fructiferi
– modernizare plantatii de vita de vie
– laboratoare de prelucrare si imbuteliere miere
– centre de colectare si producere plante medicinale
– centre de colectare si ambalare fructe si legume
– pastravarii
– azile de batrani, scoli, gradinite, spitale, medicamente, laboratoare
– IMM-uri (industrie, transporturi, prelucrare, servicii, etc)

Pasi de urmat pentru realizarea unui proiect finantabil

Iniţiarea

Este punctul de plecare a oricărui proiect. Prima activitate din acestă etapă este găsirea şi enunţarea ideii de proiect. Practic trebuie să găsiţi problema pe care vreţi să o rezolvaţi prin proiect iar apoi să identificaţi cauzele şi efectele pentru care există această problemă.

După ce aţi găsit problema, cauzele şi efectele puteţi trece la următoarea etapă şi anumite: stabilirea scopului (motivul principal pentru care se realizează proiectul) obiectivelor, rezultatelor şi a activităţilor.

Planificarea

A două etapă a realizării unui proiect finanţabil este planificarea in detaliu a acestuia.

Trebuie să planificăm în detaliu obiectivele şi apoi să le impartim în activităţi. După ce avem toate activităţile, realizăm o fişă gantt în care le trecem pe toate, apoi setăm timpul limită şi responsabilii finali pentru fiecare.

Un alt lucru foarte important din această etapă este realizarea bugetului proiectului.

Implementare şi control

În această etapă este necesar să menţineţi legătura cu finanţatorul şi să-l anunţaţi de fiecare dată în legătură cu evoluţia proiectului. Tot aici sunt şanse mari să aveţi parte de un control din partea finanţatorului în care vă sunt solicitate actele proiectului şi fiecare instrument care analizează şi evaluează proiectul.

Evaluare

In primul rand trebuie facuta o evaluare internă. In acest pas trebuie aflat daca totul a decurs conform planificarii, dacă a adus beneficii organizaţiei după cum s-a planificat şi dacă a fost sustenabil.

După ce se analizează proiectul din punct de vedere intern, se începe evaluarea proietului din punct de vedere al finanţatorului. De obicei, o evaluarea constă în completarea unui raport de evaluare şi în anexarea documentelor, pozelor, evaluărilor, si formularelor care au fost folosite pe durata proiectului.

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul