Grupul rus Gazprom a încheiat un acord cu Shell, OMV, E.ON, BASF şi ENGIE (fosta GDF Suez) pentru proiectul Nord Stream-2, care prevede construcţia a două noi gazoducte pe sub Marea Baltică, din Rusia către Germania, prin care va fi dublată capacitatea infranstructurii existente, scrie agenţia Mediafax.Acordul a fost semnat la Forumul economic de la Vladivostok de către preşedintele Gazprom, Alexey Miller, preşedintele BASF, Kurt Bock, Klaus Schafer, membru în board-ul E.ON, vicepreşedintele executiv al ENGIE, Pierre Chareyre, preşedintele OMV, Rainer Seele, şi directorul general al Royal Dutch Shell, Ben van Beurden, se arată într-un comunicat al companiilor participante.
Proiectul va fi dezvoltat de o nouă companie înfiinţată în acest scop, New European Pipeline, la care Gazprom va deţine o participaţie de 51%, potrivit acordului.E.ON, Shell, OMV şi BASF/Wintershall vor avea câte 10% din acţiunile New European Pipeline, iar ENGIE 9%
Planurile de suplimentare a capacităţii Nord Stream, cu un cost estimat la 9,9 miliarde de euro, au fost anunţate pentru prima oară în luna iunie, când părţile implicate au semnat un memorandum de înţelegere.Proiectul Nord Stream-2 va avea o capacitate anuală de transport al gazelor către consumatorii europeni de până la 55 de miliarde de metri cubi.
Sursa foto : www.oilandgaspeople.com
.












There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment