Cu toții avem parte de momente importante în viața noastră, fie că vorbim de evenimente, surprize sau diverse petreceri și întâlniri. Toate însă presupun prezența unui loc în care să fie realizate ca atare. Atenția noastră se îndreaptă astăzi asupra camerelor reprezentative pentru astfel de momente, camere potrivite pentru un grup de persoane doritoare de a petrece câteva clipe împreună. Și astfel ne răsare-n minte livingul, impresionantul interior ce mereu dispune de toată atenția noastră atunci când hotărâm să îl decorăm. Tocmai pentru că este destinat întâlnirilor și majoritatea invitaților, oaspeților ajung aici, întotdeauna va fi amenajat într-un stil aparte și care să rămână de neuitat. Privirile trebuie să fie îndreptate asupra mobilierului, materialelor și ornamentelor ce accentuează aspectul vizual al camerei. Totodată trebuie să dispună de o atmosferă relaxantă și plăcută astfel încât persoanele ce pășesc aici să fie cu adevărat impresionante.
Stabileste scopul livingului
Înainte de a stabili de ce fel de mobilă sau decorațiuni ai nevoie pentru amenajarea interiorului de living, ar trebui să stabilești ce fel de încăpere va fi. Vrei să fie sufrageria clasică – și anume un loc special de luat masa? Vrei să fie loc de primire a musafirilor și loc de petrecere pentru aniversări? Vrei să-ți organizezi aici biroul de acasă și biblioteca?
Stabileste elementele absolut necesare si configuratia acestora in spatiu
Abia după ce vei stabili ce fel de cameră vrei să fie, poți începe să cauți obiectele de mobilier, dar mai întâi stabilește unde și cum le vei așeza în spațiul pe care îl ai la dispoziție. Pentru că în funcție de dimensiunile încăperii vor fi și ideile legate de așezarea mobilei. De exemplu, nu vei îngrămădi într-un spațiu mic obiecte de mobilier masive, după cum nu vei aduna într-un spațiu mare obiecte de mobilier mici.
Stabileste punctul focal
Orice cameră are un punct de atracție. Nu este nevoie să fie ceva situat chiar în centrul încăperii, dar trebuie să existe ceva al ei. De obicei este un obiect care atrage atenția. Poate fi o decorațiune, un tablou, sau poate fi priveliștea care se vede pe fereastră. Toată amenajarea camerei ar trebui să scoată în evidență acel obiect. Adeseori, complexul canapea-fotolii-masute indeplineste acest rol. Canapelele living trebuie să fie confortabile și să arate cât mai bine, sa fie prelucrate din materiale fine, frumos colorate, cu modele sau uni. Pot prezenta diferite imprimeuri sau doar culori simple: verde, albastru, maro, indigo și multe alte nuanțe plăcute. Scaunele de asemenea sunt realizate cu tapițerii fine și moi.
Opteaza pentru mobila si finisaje durabile, din materiale de calitate
Decorul este special, alege o mobila living atrăgătoare, din lemn masiv. Este compusă din bibliotecă, o masă mare și scaune ce o împrejmuiesc și bineînțeles, piesa de rezistență, canapeaua. Tapițeria trebuie să fie prelucrată din materiale fine, care să confere plăcere la atingere. Vizual, paleta cromatică să aibă ca centru nuanțe calde, ușor pale pentru detalii, iar predominante să fie maroul și cremul, două culori cărora li se atribuie eleganța. Biblioteca poate prezenta colecții întregi de autori cunoscuți, cărți din diferite domenii, lucruri de colecție sau mici tablouri cu scene memorabile. Desigur, poți să adopți o bibliotecă cu rafturi libere, vizibile sau una cu fațete din sticlă sau chiar cu uși simple din lemn. Scaunele și masa, construite din linii suple și rafinate, ușor ondulate, reprezintă centrul camerei.
Contactul cu mobilierul trebuie să fie unul plăcut, atât vizual, cât și tactil. Din acest motiv, majoritatea persoanelor insistă ca alegerea decorului într-un living să fie bine pusă la punct. Toate elementele ce compun o astfel de cameră, necesită să formeze o ambianță plăcută, relaxantă, rafinată, dar mai ales primitoare și călduroasă. Ornamentele pentru decor sunt reprezentate de tablouri, plante, flori, oglinzi, perdele. În funcție de stilul pe care decizi să îl abordezi, observi, astfel, odată cu el și direcția sau felul decorațiunilor, al mobilierului și al materialelor. Ca decorul să fie complet, se adaugă, indiferent de stil, ornamentele personale, care te fac să simți că ești cu adevărat acasă. Poți adăuga fotografii pe post de tablouri, vaze cu flori pentru iubitorii de plante, perne pufoase, lucruri cu valoare sentimentală. Toate au rolul de a transforma camera în locul mult visat pentru momentele importante.
Însă, important este să nu uiți că scopul este cu siguranță același, de a construi un interior cât mai frumos și confortabil, potrivit gusturilor și plăcerilor tale, care să-ți impresioneze invitații de fiecare dată.










