Arestările și anchetele demarate în ultima perioadă de către DNA, au lăsat un gol în multe din organizațiile partidelor politice. Nici orgnizația județeană a PSD nu a fost omisă. Cert este că, în scurt timp, vor avea loc alegeri pentru ocuparea funcțiilor vacante.
În urma evenimentelor recente, ce l-au vizat și pe primarul Constanței, Radu Mazăre, conducerea PSD a rămas fără reprezentanți. Anunțul primarului că demisionează din funcția de președinte al organizației județene a PSD Constanța, cât și din celelalte atribuții, a produs rumoare în cadrul partidului. Funcția astfel vacantată nu putea să fie ocupată nici de președintele executiv Nicușor Constantinescu, aflat pentru moment în arest la domiciliu. Și cum o astfel de organizație, cu un număr consistent de membri, nu putea să rămână fără cârmuitor, secretarul general al PSD Constanța, Cristinel Dragomir a luat atitudine. Acesta a întrunit ieri liderii din teritoriu pentru a-i informa despre urgența unei ședințe a Birouli Permanent. ”În urma discuțiilor de la București, am convenit să organizăm, la finele acestei săptămâni, o ședință a Biroului Permanent Județean, pentru a vedea cine preia șefia organizației județene. Noi am cerut permisiunea conducerii centrale să organizăm încă din această săptămână alegeri la nivelul filialei. O să primim răspunsul în câteva zile. Asta în condițiile în care există un calendar al alegerilor din fiecare organizație, iar Constanța era programată abia peste câteva săptămâni”. Rămâne de văzut ce vor decide mai marii din Biroul Permanent național și care vor fi vandidaturile pentru scaunele libere de la Constanța. Până atunci, vântul schimbării care tot amenință clasa politică românească, va aduce cu el lideri noi la PSD Constanța, organizația județeană.











There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment