Peste 200 de reclamatii au fost inregistrate la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor de la participanti la concertul lui Robbie Williams, ANPC urmand sa-i sanctioneze pe organizatori cu amenda maxima, a declarat joi, presedintele institutiei, Marius Dunca.
Robbie Williams a sustinut, in 17 iulie, primul sau concert in Romania. Peste 60.000 de spectatori au participat la concertul sustinut de Robbie Williams in Piata Constitutiei din Bucuresti, care a facut parte din turneul international „Let Me Entertain You”, ce se desfasoara in peste 10 tari.
Dupa show, numerosi spectatori au scris pe retelele de socializare ca nu au reusit sa-si achizitioneze bauturi alcoolice si racoritoare din cauza cozilor mari care se formasera la punctele de vanzare amenajate in spatiul in care a avut loc concertul.
„Apa le-a fost oprita la intrare, ca la orice concert, dar daca organizatorii stiau ca n-au capacitate sa faca fata la 64.000 de oameni, nu trebuiau sa faca lucrul acesta. E bataie de joc si lipsa de respect pe fata”, a spus presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
Printre principalele aspecte reclamate la ANPC a fost faptul ca spectatorii nu au avut acces la standurile cu bauturi racoritoare.Marius Dunca a mai precizat ca pana si faptul ca ambulantele nu ar fi putut avea acces in cazul unui accident in randul spectatorilor.
Presedintele ANPC a mai spus ca cei care au depus bani pe cardul pentru bauturi si nu le-au putut achizitiona vor primi acesti bani inapoi, iar pentru organizatori se va stabili un cuantum maxim al amenzii prevazute de lege.
Dunca a precizat ca trebuie vazut cate articole din legislatie au incalcat organizatorii, pentru a se stabili cuantumul amenzii. El a estimat ca ANPC va da o sanctiune cel mai tarziu marti 28 iulie.
„Lipsa de organizare si de respect se va simti in buzunarul lor”, a mai spus Dunca.
Sursa foto : www.mediafax.ro











There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment