Criteriul National

FINAL DE FESTIVAL! Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului George Enescu a luat sfârșit!

septembrie 21
11:24 2015

 

Nume mari ale muzicii clasice au încheiat duminică Festivalul Internaţional “George Enescu”, de la Bucureşti.

La Ateneul Român a fost programat de la 16:30 recitalul pianistului german Christian Zaccharias, cu pagini romantice de Johannes Brahms, Robert Schumann şi Franz Schubert, iar la Sala Mare a Palatului, ultimul concert al Festivalului este încredinţat de la 19:30 Orchestrei Regale din Amsterdam, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

afis-enescu
Violonistul român Liviu Prunaru este concert-maestrul acestui ansamblu, cotat în topul celor mai bune orchestre ale lumii.

”Răspunderea este oricum pentru că de fiecare dată când venim, şi mai ales în România, colegii mei chiar îmi povestesc despre public, vorbeam chiar despre concertele de la Bucureşti şi abia aşteaptă să se întoarcă de fiecare dată.Contează că este la Bucureşti, că este în Festivalul Enescu şi că este la mine acasă. Asta este cel mai important. Aţi văzut pe scenă cum se bucură când publicul îmi aude numele şi, normal, sunt singurul român din această orchestră.Sunt deja 9 ani de când sunt cu orchestra din Amsterdam, intru în al zecelea an şi, vă spun, de fiecare dată când intru la repetiţii sau în concert mă minunez de cât de frumos pot să cânte aceşti oameni”, a afirmat Liviu Prunaru.

În ciclul Mari orchestre ale lumii, Royal Concertgebouw, dirijată de Andris Nelsons, a susținut  un program care a cuprins: Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73 de Johannes Brahms ; Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2 de George Enescu și „Daphnis și Chloé” Suita nr. 2 de Maurice Ravel.

Potrivit site-ului Festivalului Enescu, Orchestra Regală Concertgebouw este cotată drept una dintre cele mai bune orchestre din lume. Criticii i-au lăudat dintotdeauna sunetul unic: secțiunea de corzi a orchestrei este „catifelată”, sunetul instrumentelor de suflat din alamă e „de aur”, al celor din lemn „deosebit de personal”, iar instrumentele de percuție au o reputație internațională. Criticii de specialitate menționează și „acustica excepțională” a sălii Concertgebouw, proiectată de arhitectul A.L. van Gendt.

Royal Concertgebouw Orchestra a terminat prima parte a concertului de închidere a Festivalului Enescu 2015 cu o Simfonie nr. 2 de Brahms care a electrizat publicul din Sala Palatului.

Concertul se reia cu una dintre cele mai frumoase interpretări ale Rapsodiei nr. 2 de George Enescu, solemnă şi cu un crescendo dramatic emoţionant, încât îţi vine să propui schimbarea imnului de stat cu tema principală a acestei lucrări enesciene. Apoi, un superb Ravel (Daphnis şi Chloé) colorat mirific, un bis şi gata. Festivalul s-a încheiat.

A sosit momentul ca brand-ul naţional Enescu să iradieze cultură, cu adevărat.
Un alt atu al Orchestrei Regale îl reprezintă influența, amprenta dirijorilor. În cei 125 de ani ai existenței sale, Orchestra Regală Concertgebouw a avut doar șase dirijori. Și, nu în ultimul rând, ea strălucește și prin cei 120 de instrumentiști, care provin din peste 20 de țări. În ciuda dimensiunii, orchestra funcționează ca una camerală atunci când vine vorba de sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă și lucrează împreună. Un lucru care implică înalte abilități individuale și încredere reciprocă.

Între timp, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, de la 18:30 a fost prezentată opera „Oedipe” de George Enescu cu baritonul italian Davide Damiani în rolul titular.

 

Surse foto explorershostel.ro

 

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul