Dirijată de Trevor Pinnock, Filarmonica Germană de Cameră din Bremen a susţinut ieri, 7 Septembrie un recital cu lucrări de Fr. Schubert, Fr. Chopin şi J. Haydn.
Programul a debutat cu Uvertura în Re Major „În stil italian” D590 de Schubert, compusă în anul 1807.Aceasta debutează cu o mişcare lentă, de Adagio cu rol de introducere, având melodică descendentă. Tema ce îi va urma este luminoasă dar cu pronunţat caracter meditativ, amintind de ariile de operă italiene.Treptat -treptat ideile muzicale se vor amplifica şi întreg demersul va conduce spre un Allegro giusto scânteietor. Verva şi ideile muzicale sunt ppline de entuziasm, adaptate acelui tipar provenit din moştenirea clasică, în care alternanţa dintre ritmurile binare şi ternare asigură atractivitate lucrării.
De asemenea, demn de a fi menţionat este faptul că, în partea centrală a acestei reuşite uverturi, compozitorul va cita frânturi din aria Di Tanti Palpiti a operei Tancredi a lui G. Rossini. Travaliul cestor frânturi va fi reluat într o codă amplă.Execuţia acestei uverturi de către orchestra germană a fost una fără fisură, într o perfectă ţi nedisimulată sincronizare a gesturilor precise ale maestrului dirijor T. Pinnock.
A urmat Concertul numărul 2 în fa minor pentru pian şi orchestră de Fr. Chopin, solistă fiind portugheza Maria Joao Pires. Acest concert este scris în structura clasică, în trei părţi.Originalitatea şi romantismul substanţei materialului expus l+au impus în repertoriul oricărui pianist concertist.
Partea I Maestoso debutează cu o introducere plină de patos a prchestrei, în care sunt prezentate grupurile tematice.Pianul va relua expunerea orchestrală a celor două grupuri tematice contrastante, cel avântat şi cel liric, quasi nostalgic. Această muzică se poate caracteriza cu multe epitete pline de sensibilitate şi strălucire, dar şi de acea poetică stare, atât de pregnantă în toată creaţia compozitorului romantic polonez Fr. Chopin.
Cea de a doua parte Larghetto poate fi considerată una dintre cele mai lirice şi confesive declaraţii de dragoste transcrise în limbaj muzical din toată perioada Romantismului.Această parte a oferit auditoriului acea faţetă plină de sensibilitate, de trăire artistică a pianistei M. Joao Pires. În această melopee, artista şi a dezvăluit calităţilepsiho emoţionale deosebite cât şi veleităâile tehnice de a conduce planurile sonore într un discurs melodic plin de echilibru interior.Improvizaţiile pline de fantezie scrise de Chopin brăzdează această parte înfăţişând o imagine atât de frumoasă, de nobilă a acestui sentiment uman- Iubirea!
Rondo ul final având indicaţia Allegro vivace este de fapt grefat pe specificul naţional polonez, amintind de acea exuberanţă, de acel elan al acestui popor.Mazurca ce stă la baza refrenului are parte de acea simplitate necesară şi atât de gustată, de uşor de fredonat.Cupletele sunt impregnate de acea virtuozitate, de bun gust muzical, o adevărată marcă de identificare a stilului chopinian.
Maria Joao Pires a oferit cu generozitate un bis, o prelucrare a unei piese originare din ţara sa natală, în aplauzele şi ovaţiile prelungite ale publicului bucureştean.
După o binemeritată pauză, Orchestra de Cameră din Bremen a interpretat Simfonia numărul 92 în Sol Major „Oxford” aparţinând „părintelui” acestui gen clasic- Joseph Haydn. Compusă în anul 1789, această inspirată simfonie începe cu o introducere lentă, un Adagio ce va mări suspansul pentru acel Allegro spirituoso, partea I propriu zisă.
Întreg discursul muzical are cea tonicitate, acel echilibru clasic fără de care Haydn nu poate fi confundat.Multitudinea de accente, de articulaţii, de combinaţii atât de utilizate în epocă (legatto, stacatto, portato ) a fost admirabil scoase în evidenţă de către acest ansamblu experimentat german.
Parta a II a Adagio este structurată în formă de lied bipartit cu repriză ce va expune o cantilenă serenă, ce va fi întrruptă sporadic de unele accente dramatice, de a dreptul contrastante.S au remarcat superbele şi precis intonaţionale unisonuri ale viorilor prime cu instrumentele de suflat ca oboiul şi flautele, realizate la cel mai înalt nivel.
Partea a III aMenuet ulatât de necesar şi bine ancorat în structura acestei simfonii are inspiraţii şi trimiteri către un landler ( dans popular austriac) . Secţiunea Trio uluia fost admirabil expusă prin jocul hemiolelor, al sincopelor instrumentelor de corzi cu semnalele suflătorilor, sporind caracterul dansant al acestei părţi.
Finalul Presto e un alt dans rapid, plin de vivacitate în care fiecare compartiment al orchestrei îşi aduce aportul ăîntr un mod semnificativ.Prelucrarea motivică va cunoaşte mai multe faze ale dezvoltăriice şi vor găsi într un fericit final tonalităţile înrudite. Prin cadenţări şi expunerea minunatelor combinaţi timbrale se va reitera Reexpoziţia ce va aduce aceeaşi voie bună, de această dată nu ca în incipit (în tonalitatea Dominantei ) ci în cea de bază, Sol Major.
Atmosfera creată are la bază o construcţie elaborată ce oferă o strălucire aparte a cestei simfonii.
Orchestra Germană de Cameră din Bremen a bisat cea de a doua parte,oferind momente de nepreţuită stare de graţie tuturor celor prezenţi!
Sursa foto www.dw.com
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment