Mă întreabă cetățeni: e adevărat că vine Deep State-ul american să bage bețe în roțile alegerilor noastre?
Încerc să răspund cât pot de calm și lucid la această întrebare friptă pe o parte și crudă pe cealaltă. Delegația Congresului american vine în România într-o vizită, cum ar spune și ei, „on a regular basis”. Nici puci global, nici revoluție colorată. Patru democrați, patru republicani. Cifrele nu mint, doar politicienii o fac.
Despre anularea alegerilor de anul trecut s-au exprimat doar niște guri slobode, gen Vance și Musk, care au folosit România pe post de bilă de bowling împotriva UE. Washingtonul oficial? Tace. A trecut vremea reacțiilor — cine mai are memorie instituțională știe că dacă americanii nu comentează în 48 de ore, n-o mai fac nici în 48 de ani.
Cât despre teoria că Statele Unite n-ar recunoaște alegerile din mai, e o pané de gândire. Nu poți să nu recunoști ceva ce n-a avut loc. Asta e ca și cum ai da recenzii unui film care încă n-a intrat în cinematografe. Observatorii străini își dau cu părerea după vot, nu înainte să se imprime buletinele.
Așadar, această vizită e despre politețuri diplomatice și schimb de impresii. Eventual niște promisiuni pe sub masă legate de tarife, vize, și alte mărunțișuri de geopolitică pragmatică. Nimic ce să schimbe cu adevărat cursul campaniei electorale.
Bun. Și acum, să trecem la lucruri mai serioase.
Alegerile din 4 și 18 Mai vor avea loc, cu toată zarva din jurul lor. Iar eu, ca simplu alegător cu ceva memorie și multă răbdare, m-am decis.
Am de ales între Victor Ponta și Nicușor Dan.
Și aleg Victor Ponta.
Nu pentru că e simpatic. Nu pentru că n-a greșit. Ci pentru că știe meseria de stat. Pentru că a fost acolo unde se iau deciziile, nu doar unde se blochează proiectele. Pentru că are nerv politic, memorie instituțională, și — pe alocuri — chiar compasiune. Un politician, da, dar unul care a condus România într-o perioadă complicată și a ieșit cu toate roțile pe drum.
Cealaltă opțiune? Nicușor Dan, matematicianul rătăcit în administrație. Un om atât de absorbit de formule și algoritmi, încât pare incapabil să înțeleagă că politica reală nu se face pe coli A4. A promis digitalizare și a livrat… conducte sparte. A visat metrou de suprafață, dar n-a reușit să sincronizeze nici semafoarele.
Dar mai grav: în Nicușor Dan simt un gol. Un vid politic în care se pierde orice urmă de curaj, de asumare, de viziune. Omul pare că nu vrea puterea, ci doar să nu o piardă. Iar între timp, Bucureștiul — pe care îl administrează de patru ani — se scufundă în mizerie, promisiuni și praf.
N-avem timp pentru amatori la Cotroceni.
România nu-și mai permite experimente reci și sterpe. Are nevoie de un lider care știe unde bate vântul geopolitic și care are curajul să țină cârma, chiar și când e furtună. Nu de un primar cu voce stinsă care încă se ceartă cu sindicatul STB.
