
România și Bulgaria au aniversat zilele acestea 10 ani de la semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. Pe 25 aprilie 2005, în urma unor procese de transformare anevoioase, Uniunea a dat undă verde celor două state sud-estice să se alăture marii familii europene.
Cu această ocazie, reprezentanții statului român s-au întrecut în a lăuda realizările ”mărețe” din acest deceniu, punctând că România se află pe drumul cel bun și că, aderarea la UE și la NATO, au reprezentat cele mai importante obiective din ultimii 25 de ani. Președintele Klaus Iohannis nu a putut să lase un astfel de moment, să treacă neobservat și, prin prerogativele ce-i sunt atribuite, a luat cuvântul, scoțând în evidență faptul că, semnarea acestui tratat a venit ”după un proces dificil de negocieri, care a marcat transformări profunde în multe domenii ale vieţii economico-sociale… Aderarea României la Uniunea Europeană, la fel ca și aderarea la NATO, a demonstrat că elitele politice și societatea sunt capabile să-și unească eforturile în direcția unor obiective naționale majore, care depășesc interese particulare sau conjuncturale”. Nici Premierul Victor Ponta nu a stat de-o parte, acesta precizănd că, ”în urmă cu exact 10 ani, Guvernul Tăriceanu semna Tratatul de Aderare a României la UE, după ce Executivul Năstase finalizase procesul extrem de important al negocierilor. Astăzi, UE este deja o parte integrantă a vieții noastre”.
Și cum lauda de sine.. știm bine ce efecte are, să nu uităm însă a preciza că, deși avem oarece realizări pe placul UE, nu am reușit să fim acceptați în spațiul Schenghen și nici de zona euro nu ne-am putut atinge. Și cum ne mișcăm încet, ba chiar batem pasul pe loc în multe domenii de interes major, tot la coada UE suntem și după 10 ani, după cum arată și statisticile oficiale ale Biroului European de statistică (Europol), chiar dacă lupta împotriva corupției vrea să arate că suntem pe linia de plutire. Totuși, pentru încurajare și pentru a nu părea neinteresanți pentru UE, laudele au venit și din partea Președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment