Auspiciile nu sunt deloc favorabile bătrânului continent. De ceva vreme, crizele lovesc fără cruţare statele occidentale, dar dacă ne aducem aminte acum mai bine de trei ani, la Adunarea Generala a ONU, pompos prezidată de domnul Barack Obama s-a petrecut un lucru semnificativ. Poate că la acea vreme, atunci când s-a adus în discuţie problema unei reorganizări a Europei din punct de vedere al reacţiei la terorism, nimeni nu anticipa dezastrul din actualitate…
Ceva similar sau chiar tradus pentru toţi.. în genul acela de „cedare de suveranitate” deoarece se dorea crearea unui organism supra-statal care să ajungă să „rezolve” problema terorismului.
La acea vreme toată opinia publică s-a tot întrebat pe bună dreptate: „Ce terorism?”
Bineînţeles, nimeni nu putea anticipa evoluţia ulterioară accelerată a evenimentelor. Iar, ceea ce surprinde în prezent e tocmai lipsa unei coerenţe, a unor măsuri a capetelor încoronate sau a liderilor ce se pretind a fi …luminaţi faţă de care cei din ziua de azi se pot plânge că nu ar mai avea linişte.
Apariţia elementelor ” de culoare”, de pe atunci luate şi ocrotite de mărinimia unor şefi de state ce au crezut că au dat peste o mână de lucru ieftină a generat oarecum apariţia animozităţilor interetnice. Iar nenorocirile nu au fost stopate nici aici şi nici acolo, dar poate că acea legendă conform căreia Obama şi-a zis atunci în barbă: „Staţi liniştiţi, o să aveţi! „, e cât se poate de adevărată şi deosebit de dureroasă!
Ceea ce frapează în această nouă prezentare a lucrurilor nu este această vânătoare de iluzii şi de pokemoni ci tocmai dezvoltarea fenomenului radical al terorismului. Poate că de aceea, autointitulatul Stat Islamic şi-a revendicat barbaria.Cu atentate, cu amenințări, cu această ură permanentizată.
E ultima provocare ce practic destabilizează „civilizaţia occidentală ” ce practic a rămas încremenită în propria neputinţă, laşitate şi indiferenţă. Mai este cazul să invocăm arhicunoscutele reforme ce aşteaptă să se vadă dacă ar influenţa societatea…
Totuşi ceea ce există în prezent nu prea are de a face cu imaginea de toleranţă, de bună vecinătate deoarece Daesh nu uită şi e atent la detalii, şi fără să îi pese îşi trece atentatele teroriste în palmares.
Într-un fel, să nu credeţi că ar fi îndreptăţit s-o facă. Poate că de aceea apariţia vânării pokemonilor reprezintă doar un paliativ, o sursă de alienare a populaţiei ce trebuie distrată şi distrasă de la adevăratele probleme. Ca să fiu mai direct şi concis, oare cum anume vă explicaţi următorul fenomen?
De la o vreme, când practic suntem sufocaţi şi trăim sub spectrul atentatelor, a fricii impuse de către ISIS ar necesita nevoia să ne solidarizăm numai atunci când nenorocirile se produc, propaganda promovează numai declarativ apariţia unui stat nou, a unui om nou, a unui sistem ce se doreşte a fi restrictiv şi punitiv.
Ca să fiu mai plastic în exprimare, actuala conjunctură a avut darul de a chema ” la datorie” pe absolut toţi psihopaţii pe vastul teren de luptă contra ….pokemonilor.
Ceea ce e şi mai infantil e faptul că teroriştii se organizează şi au principii iar aceastea spulberă orice fel de propagandă-brici, pe care liderii occidentali ezită să o cenzureze. Am crede că le convine situaţia, că a început să ne placă să ne deplasăm pioşi la faţa sinistrului şi să facem coadă cu o mână să jelim şi cu alta să vânăm iluzii şi poketerorişti!
După cum e pronunţat, cuvântul Daesh înseamnă fie “care striveşte sub tălpi”, fie “care seamănă discordie”. De aceea, Daesh, Pokemonii şi tendinţa noastră de a fi setaţi şi sedaţi alcătuiesc un tot uniform pe care majoritatea liderilor ni se arată în toată splendoarea că îi pot dirija precum nişte piese pe tabla de şah a Globalismului.
Sursa foto : http://google.com
Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al ziarului Criteriul Național
