Mă fraţâlor, vă spui una de mi să face şi-acuma părul măciucă, auz’! Măi terminasăm cu muncile şi ce zâce Veta mea: Hai, Mărine, pe la cuscra să dăm şi noi bună zâua că, zâce, Doamne păzăşte, c-am murit! Da’ ea de ce nu vine, zâc, de ce nu vine, hm?
N-o scosăi dintr-ale ei şi, cum-necum, ajunsărăm. Dedei să intru pe poartă , da’ sări ditai dulău’ la mine. Vă luarăţi câine? zâc. Luat, zâce, că dacă sântem sângure, poţi să ştii?! Rămăsăsă cu fata a mică de când să prăpădise cuscru’, Dumnezău să-l ierte. Intraţ’, zâce, intraţ’, că nu muşcă! Şi aşa fu. Bine a zâs cine a zâs: Câinele care latră nu muşcă.
Intrarăm sub bolta de viţă şi ne aşezarăm la masă. Puse pe un platou salam şi bânză cerându-şi scuze că nu aştepta mosafiri şi coborî în beci să ia o oală de vin. Veto, zâc, tu vez’ ce văd eu? N-ai de un’să vez’, zâc, n-ai, că nu fusăşi cu mine când cu aratu’ din primăvară, nu fusăşi. Că eu o ajutasăm pe cuscra la arat, ştii.
Mă oameni buni, mi să-ntoarsără maţăle pe dos, auz’?! Farrfuriile şi oalele ereau puse la spălat în jgheabu’ fântânii, unde limpeza pe primăvară rufele. Cum ar veni: Ce mi-e gura, ce mi-e curu’!
Veto, fata tatii, zâc, haide repde acas’, că aci nu e de stat! Să uita fie-sa la noi ca meaua lu’ Roman, ca meaua lu’ Roman să uita. Mă făcui că mă uit la ceas şi pretextai că pierdem otobuzu’, că dumineca sunt rare, ştii.
Păi nici nu v-atinsăraţi de mâncare, zâce. Bea, cuscre, măcar un pahar de vin să fie de sufletu’ răposatului! Băui, ce dracu’ să fac, şi la iuţală o-ntinsărăm, de zâsărăm la iepure puturosule.
Ce-o fi zâs cuscra în urma noastă, ce n-o fi zâs, eu unul ştiu curat că m-o mai vedea pe la ea atunci când mi-oi vedea ceafa.
Să fiţi iubiţi! Şi la bună vedere!
Sursa foto: https://google.com
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
