Criteriul National

Cum să alegi o cazare perfectă pentru vacanța de vis

Cum să alegi o cazare perfectă pentru vacanța de vis
octombrie 20
23:58 2022

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Probabil și tu îți dorești să ai parte de cele mai bune condiții de cazare atunci când alegi o locaţie de vacanţă. Pentru a-ți face șederea cât mai plăcută într-un loc, noi ne-am gândit la câteva sfaturi utile pentru tine, de care, dacă ții cont, vei avea parte de un sejur excepțional, indiferent de anotimpul în care alegi să călătorești.

Iată top 5 lucruri de care să ții cont atunci când îți alegi o cazare:

Gândește-te cât timp vei sta plecat/ă, și care sunt toate facilitățile de care ai nevoie pe parcursul acelor zile.

Fiecare hotel/pensiune are o listă cu facilitățile care îți sunt puse la dispoziție. Consultând cu atenție acea listă, vei vedea dacă locul respectiv este potrivit pentru tine sau nu. În cazul în care vrei să gătești, să calci haine sau alte lucruri de acest fel, vei avea nevoie de câteva facilități specifice. Așadar, să consulți lista facilităților ar trebui să fie printre primele lucruri pe care le faci atunci când te hotărăști asupra unei cazări.

Alege ce fel de condiții de cazare îți dorești să ai.

Îți dorești să stai într-o cameră premium, una medie, sau una sub medie? Calculează cât din venitul tău vrei să aloci cazării și alege cea mai potrivită variantă pentru tine. O cazare premium, care este dotată cu anumite lucruri și are o listă bogată de facilități va reprezenta, bineînțeles, și un cost mai mare.

Ai nevoie de loc de parcare în apropierea cazării?

Există hoteluri și pensiuni care au propria parcare, însă unele nu au. Iar dacă ai mașină și îți dorești ca aceasta să fie parcată cât mai aproape, caută o cazare care să îți pună la dispoziție și o parcare privată, unde mașina ta să fie în siguranță.

Preferi ca locul în care te cazezi să fie situat într-o zona centrală, sau într-o zonă retrasă, aproape de natură? Îți dorești liniște sau activitate continuă?

Acestea sunt două întrebări pe care e musai să ți le pui, deoarece pot influența radical vacanța ta. Dacă fără să îți dai seama, te cazezi într-o zonă urbană, aglomerată, iar tu îți doreai să ai parte de liniște și pace, vacanța ta va fi mai mult ca sigur una nu prea reușită. Dacă ești adeptul liniștii în vacanță și al aerului curat, zonele de la margine de oraș și cele din zone mai retrase sunt alegerea perfectă pentru tine. Pentru a-ți da seama mai ușor și cu exactitate unde este poziționată o locație, noi te sfătuim să consulți Google Maps.

Nu te lăsa păcălit/ă de site-uri pompoase și descrieri desprinse parcă din basme.

Nu tot ce vezi pe internet este și adevărat. De aceea este important să consulți review-urile lăsate de persoane care au fost cazate înainte la hotelul sau pensiunea pe care tu intenționezi să o contactezi.

Dacă îți dorești să ai parte de o cazare unde calitatea este pusă pe primul loc, ești tratat cu ospitalitate de către tot personalul hotelului și îți este respectată intimitatea și cerințele, Hotel Izvoare – Căciulata este cazarea perfectă pentru tine!

Nu numai că standardele de calitate sunt la cele mai înalte cote, poziționarea hotelului a fost gândită strategic, astfel, toți cei care se cazează la Hotel Izvoare au acces foarte ușor la cele mai importante obiective turistice din județul Vâlcea.

Alegând Hotel Izvoare, alegi de fapt calitatea, confortul și bunul gust!

Despre autor

Razvan

Razvan

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul