Labioplastia presupune o intervenție (sau mai multe intervenții) de remodelare a labiilor mici, sau a labiilor mari. Labiile mici pot fi mai mari decât în mod normal, fie din cauză că femeia s-a născut cu o asemenea conformație, fie pentru că au devenit așa în urma unei sarcini sau a unor dezechilibre hormonale. Labiile mari pot avea un exces de volum, sau pot fi atrofiate, mai ales ca urmare a fluctuațiilor de greutate, sau a procesului de îmbătrânire a pacientei.
Labioplastia presupune intervenții chirurgicale de reducere a dimensiunilor ambelor tipuri de labii, sau presupune augmentarea labiilor mari cu grăsime proprie, sau cu acid hialuronic.
Când este recomandată operația de labioplastie
Operația de labioplastie se recomandă în următoarele situații:
- dacă femeia își dorește o rejuvenare a vulvei (reducerea dimensiunii labiilor mici);
- dacă labiile mici sunt prea mari, ceea ce duce la neplăceri precum: dureri în timpul actului sexual, sau mâncărimi;
- dacă se dorește rectificarea asimetriei dintre două labii;
- dacă apar dureri (de exemplu în cazuri de hipertrofie a labiilor se poate ajunge la dureri în timpul statului pe scaun, alergatului, mersului pe bicicletă, sau în timpul actului sexual).
- dacă pacienta are un complex din cauza aspectului labiilor și consideră că acestea trebuie corectate (acestea pot fi vizibile prin îmbrăcămintea prea mulată, sau în costum de baie).
Cauzele hipertrofiei labiilor sunt necunoscute, dar în principal se crede că este vorba despre:
- factori genetici;
- factori hormonali;
- mersul pe bicicletă;
- călărit;
- vârstă;
- sarcina;
- creșterea în greutate.
Operația de labioplastie nu se realizează înainte de 18 ani, nici atunci când pacienta este însărcinată sau se află la menstruație.
Cum se realizează labioplastia
Pregătirea pentru labioplastie
- Este nevoie de un consult inițial, în care pacienta explică medicului care îi sunt așteptările.
- Pacienta face analizele de sânge, pentru a identifica anumite afecțiuni, dacă este cazul.
- Înainte de operație, va fi necesar ca pacienta să evite administrarea de aspirină sau alte medicamente antiinflamatoare și de asemenea trebuie să se hidrateze bine.
Cum se realizează intervenția
- Procedura de labioplastie durează aproximativ o oră.
- Pacienta este anesteziată local. Mai întâi se aplică o cremă anestezică timp de jumătate de oră, după care se injectează anestezicul local. Pacienta nu va simți nimic.
- Sunt 2 tehnici care se pot efectua: cea in care se elimina tesutul in exces de forma eliptica cranio-caudala si alta, in care tesutul in exces se poate elimina de forma triunghiulara. Fiecare are unele avantaje si dezavantaje, dar trebuie aleasa cea mai eficienta pentru pacienta in cauza.
- Este eliminat excesul de piele.
- Se suturează plaga cu fire resorbabile. Acestea pot fi îndepărtate după 6 zile, sau pot fi lăsate să cadă singure.
Recuperarea după labioplastie
- Este foarte important ca medicul intervenționist să explice pacientei ce trebuie făcut după intervenție, pentru ca zona să se vindece bine.
- Dacă operația este realizată sub anestezie locală, pacienta se poate externa în aceeași zi, dar trebuie să revină la control a doua zi.
- În timpul perioadei de recuperare, igiena locală se realizează pe bază de ser fiziologic steril (o dată pe zi) sau alte solutii dezinfectante specifice pentru zona intima și se folosește un săpun cu pH neutru. Nu trebuie aplicată o presiune pe țesutul labial sau asupra cicatricei.
- Nu trebuie reluată activitatea sexuală mai înainte de 4-6 săptămâni, și numai după consult medical (prima etapă a vindecării trebuie finalizată).
- Recuperarea completă după intervenția de labioplastie durează între 6-8 săptămâni.
- Se recomandă grijă în ceea ce privește efortul fizic excesiv, pentru a nu se ajunge la riscul de desfacere a suturilor, dar și la tipul de haine purtate (nu se recomandă hainele foarte strâmte).
Riscurile labioplastiei
Operația de labioplastie nu este riscantă. În unele cazuri însă poate apărea:
- sângerare;
- asimetrie;
- infecție.
Un asemenea tip de intervenție poate îmbunătăți în mod considerabil aspectul fizic, confortul și încrederea în sine, dar pacienta trebuie să înțeleagă foarte bine în ce constă procedura, care sunt etapele recuperării și care sunt dezavantajele pe termen scurt și mediu. Riscurile și complicațiile chirurgicale trebuie discutate în detaliu în timpul consultației preliminare.
Nu ezitati sa apelati la aceasta procedura ce va poate imbunatati considerabil aspectul fizic, confortul si increderea in propria persoana.










