A trecut aproape o lună și jumătate de la alegerile locale. Multe lupte s-au dat în campania electorală, multe săbii au fost trase din teacă, dar după 5 iunie 2016 toate au intrat la loc. Pentru că în județul Constanța scorul la locale a fost foarte strâns, nici PSD-ul și
Dezvaluiri
Scriind sub titlul Relaţiei NATO – Rusia v-am obişnuit să primiţi din partea noastră cele mai interesante, obiective şi temerare puncte de vedere jurnalistice, cu privire la relaţia dintre NATO şi Rusia. Sub atenta lupă a jurnaliştilor constănţeni ai ziarului Criteriul Naţionual , dumneavoastră aţi fost informaţi temeinic despre idei
Şapte zile turist în România In prima decada a lunii iulie a.c , am parcurs la volanul autoturismului peste 1500 km, prin sase judete , pentru a urmari ce-a mai ramas din sloganul actualizat„Frunza-n vant” ,promovat cu bani grei de catre un fost ministru „multicercetat”. Multi
Zero Hedge- Cum şi de ce a creat George SOROŞ criza refugiaţilor care ZGUDUIE bătrânul continent George Soroş este acuzat că este autorul Planului Merkel. Un punct important de pe agenda miliardarului american George Soros pare a fi distrugerea graniţelor naţionale. Afirmaţia este inclusă într-un amplu material publicat pe blogul
Marea Britanie nu vrea să dea înapoi. UK nu va renunţa la „rolul său conducător” în Europa a afirmat luni noul ministru de externe britanic- Boris Johnson- susţinător al Brexit-ului, la sosirea la Bruxelles. Domnia sa participă la primul său Consiliu al miniştrilor de externe din UE, relatează AFP şi
Domnule Iohannis care este diferența dintre încercarea de lovitură de stat din Turcia și cea din România ? Atenție! Încercarea de lovitură de stat inițiată de domnul Iohannis în România este mult mai sofisticată decât ceea ce se petrece în Turcia Daca asaltanţii au luat ostatici reprezentanți al armatei,
De la dezastrul din clubul Colectiv, am observat o apetență a unor jurnaliști pentru scoaterea la lumină a carențelor grave din domeniul sanitar. Salut pe această cale campania pe care o duce Cătălin Tolontan, de jumătate de an, în Gazeta Sporturilor și campania privind starea deplorabilă a Spitalului Județean Constanța,
Istorie si Arheologie Navala Pierderile Sovietice de submarine din Bazinul Romanesc si Bulgaresc al










