Mâine 5 august va avea loc un spectacol inedit în orașul Constanţa organizat de asociaţia Nihil Sine Arte. Acest eveniment e inclus în cadrul evenimetelor culturale derulate cu ocazia anului
Cultura
Grupul Editorial Art și Klett Gruppe (Germania), deținător al 67 de companii în 15 țări, au semnat luni, 17 iulie, la București, în cadrul unei conferințe de presă primul parteneriat
Examenele din această perioadă a verii sunt cu siguranță o sursă de emoții pentru cei care termină un ciclu de
” Muzica este o lege morala. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor
Teatrul Bulandra este unul dintre singurele (sau chiar putinele) teatre din Capitala care nu face valva in jurul premierelor sale.
Festivalul Enescu are un nou site ce permite vizualizarea mai rapidă a programului și a biletelor disponibile.Iubitorii de muzică
Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este una dintre cele mai însemnate pentru creştini.Numai dacă ne aducem aminte și luăm în
Scriitorul Mircea Cărtărescu e de acord cu consultarea autorilor contemporani, pentru a fi introduse texte noi în manualele școlare. Prezent










