„Un motor ” numit Dorință ! Motto : „E împărțită omenirea : în cei ce vor și cei ce știu. ” – Eminescu DORINȚA
Breaking News
Bucurestenii au avut parte de una dintre cele mai grele ierni din ultima perioada. Nervii le-au fost pusi la incercare de nametii de zapada care au fost indepartati cu greu,
Un proiect de lege prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „cu scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să
A fost o noapte plină de emoţii şi strălucire, în Los Angeles, la Teatrul Dolby pentru a avut loc cel mai aşteptat eveniment al cinematografiei de pe glob. Atenţia tuturor
Cele mai frecvente probleme pe care le intampini cu masina sunt legate de bateria auto. Cum reusim totusi sa le
În timp ce patriotismul este sancționabil în România, propaganda comunistă este perfect legală. În acest an se împlinesc 100 de
Averea nejustificată și Corupția De foarte mulți ani termenul de „CORUPȚIE „ este prezent în casele și mințile noastre
Indiferent de domeniul in care activeaza compania pe care o detii sau reprezinti, implementarea unui sistem ERP trebuie sa fie
Să încetăm a face bășcălie Pe seama unei națiuni pierdute… Căci mult prea multe lebede sunt mute Și mult
Discursul rostit în Parlament de Președintele Klaus Iohannis nu a fost unul dintre cele mai strălucite. Pauzele între fraze au
Dragnea a abrogat ordonanţele. Pentru Sibiu Cel puţin asta a fost senzaţia mea de aseară. Au ieşit doar vreo 10.000
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene-domnul Frans Timmermans a iniţiat dezbaterea de la Bruxelles privind situaţia democraţiei şi a justiţiei din România. Acesta










