Premierul Florin Cîțu a declarat marți seară la TVR1 că face zilnic evaluarea miniștrilor și sunt miniștri care au performanță foarte bună și sunt miniștri care au rămas în urmă.
Breaking News
Copiii migranţi trimişi în adăposturi de urgenţă din Statele Unite trăiesc în condiţii grele, în camere supraaglomerate, unde li se oferă alimente alterate, nu li se dau haine curate şi
Guvernul va aproba joi noi măsuri de relaxare aplicabile de la 1 iulie, printre acestea urmând să se regăsească şi redeschiderea târgurilor şi talciocurilor din ţară, cu respectarea normelor de
Poliţia din Canada a declarat suspecte două incendii produse luni aproape în acelaşi timp la două biserici catolice construite pe pământul indigenilor din Columbia Britanică, potrivit BBC. Departamentul local de
La data de 24 iunie 2019, ziarul Incisiv de Prahova publica, in exclusivitate, articolul: „Omul lui Dragnea de la M.A.E/Incompetenta, ilegalitatile, morti “supecte” si “parfum” de servicii (I)”. Iata ca
Coordonatorul laboratorului din cadrul Universităţii din Berna, dr. Asparuh Iliev, a precizat că medicii din Bulgaria se numără printre principalii
Păianjenii veninoși ucid șerpi cu dimensiuni de zeci sau de sute de ori mai mari decât ei, iar deseori ies
Premierul Florin Cîțu l-a numit marți în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării pe Marian Murguleț, fost secretar
Municipiul București intră, marți seara, de la ora 22.00, sub incidența unei atenționări de Cod Galben de vânt, ploi și
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat ca parlamentarii se vor întâlni într-o sesiune specială pentru a vota desființarea Secției Speciale,
Secretariatul General al Guvernului a decis, în calitate de acționar majoritar, schimbarea membrilor Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Hotărârea a
Creierele pacienților care mor din cauza COVID-19 sunt remarcabil de similare cu cele ale persoanelor care își pierd viața din
În ultimele 24 de ore au fost administrate 23.750 de doze de vaccin, dintre care 16.500 – Pfizer, 5.252 –
Când sonda spațială New Horizons s-a apropiat de Pluto în 2015 am avut parte de ceva cu adevărat unic: primele
Vaticanul s-a opus în mod oficial unui proiect de lege dedicat luptei împotriva homofobiei în Italia, o intervenţie diplomatică neobişnuită










