Ziua de miercuri nu a fost una bună pentru fetele noastre în calificările de la Wimbledon, toate cele patru fiind eliminate în runda inaugurală (Alexandra Dulgheru, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian
Breaking News
Atunci cand trebuie sa alegi materialului din care sa fie confectionat gardul casei tale, este indicat sa tii cont de cateva aspecte principale.Un gard fier forjat Onesti are un aspect
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul
Fabian Gyula, susținut de UDMR și PNL pentru postul de Avocat al Poporului, în locul Renatei Weber, revocată în urmă cu o săptămână, s-a pensionat anul trecut, la vârsta de
Comisia Europeană va lua măsuri contra Ungariei din cauza noilor restricții pe care vrea să le impună contra drepurilor LGTB, a declarat miercuri șefa executivului european, apreciind că sunt încălcate
500 de milioane de euro a alocat Guvernul Cîțu prin PNRR pentru realizarea unui cloud guvernamental, o infrastructură IT prin
Un alt fel de participant a apărut miercuri la audiența generală pe care Papa Francisc a ținut-o la Vatican: Spiderman,
Un incendiul care a izbucnit, marţi, la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a afectat o parte din Secția
Iunie a început cu temperaturi mult sub normal, dar se încheie cu căldură extremă în nord și temperaturi sub normal
Gamerii care își doreau performanțele Odyssey pe ecran plat pot acum să se bucure de cea mai mare diversitate de
Safirul, ceramica și titanul alcătuiesc noul ceas premium HUAWEI WATCH 3 Pro Compania intră și pe segmentul dispozitivelor de gaming
Cancelarul german Angela Merkel a cerut UEFA să acţioneze responsabil în legătură cu meciurile de la EURO 2020 găzduite de
Probabil ca si tu te gandesti la un serviciu de anulare filtru particule Bucuresti, acest serviciu fiind unul pe placul
Parlamentul Poloniei discută miercuri un proiect de lege care ar îngreuna recuperarea de către evrei a proprietăţilor confiscate de Germania
Procesul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy pentru cheltuielile excesive ale campaniei sale prezidenţiale din 2012 s-a încheiat marţi seară la










