Liderii ucraineni nu au făcut un secret din dorinţa de a se întâlni cu oficiali chinezi în Elveţia în această săptămână, dar preşedintele Volodimir Zelenski a plecat acasă fără întâlnirea
Breaking News
Noul rege al Danemarcei, Frederik al X-lea, a publicat în mod surprinzător o carte, miercuri, la doar câteva zile după ce a preluat tronul ţării sale, informează DPA și Agerpres.
„Nu se va închide niciun cabinet de medic de familie. Există medici de familie care câştigă per capita, nu neapărat pe servicii medicale, peste suma de 10.000 – 15.000 de
Fenomenul protestelor organizate de femeile din Federația Rusă, ale căror bărbați au fost mobilizați, ia amploare. Periodic, ele organizează mitinguri, cu puțini participanți, și trimit scrisori instituțiilor statului, cerând întoarcerea
Gerard Georgescu, care a fost numit pe 5 decembrie 2023 consilierul onorific al primarului Andrei Volosevici (membru PNL și candidat al PSD la un nou mandat), a anunțat că nu
Eurodeputatul Dragoş Tudorache, din grupul Renew, fost ministru de interne, a declarat marţi, la Strasbourg, că ar trebui să ne
Armata israeliană a bombardat intensiv marţi Fâşia Gaza, la o zi după ce Israelul a anunţat sfârşitul – în curând
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că statalitatea Ucrainei ar putea suferi o „lovitură ireparabilă” dacă războiul va continua
În contextul actualelor mișcări de protest ce tind să cuprindă întreaga țară, Guvernul a apelat – din nou – la
Fostul patron al OTV Dan Diaconescu a pierdut – în prima instanță – procesul cu cele 24 de televiziuni şi
O ambulanţă care transporta doi pacienţi s-a răsturnat, marţi dimineaţă, în comuna Suseni, satul Cerşani, trei persoane fiind rănite, a
Decizia de a confisca activele rusești înghețate trebuie luată la nivel colectiv și este puțin probabil să se întâmple rapid,
Coreea de Nord a anunțat luni că a lansat cu succes un nou tip de rachetă balistică dotată cu un
REFUZUL executării dispoziției superiorului vă trimite în cercetare disciplinară, nu însă și ABȚINEREA! Zilele acestea am ajuns din nou într-una
O navă cargo americană a fost lovită luni de o rachetă lansată de rebelii Houthi în largul coastelor Yemenului, potrivit










