Alegoria cu boierii asupritori şi clăcaşii cei viteji
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti,pe când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele. Pe vremea când se băteau urşii în coade,pe când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se. Totul era ca şi cum ar fi fost aievea deoarece trecusem de perioada în care se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti,de scria musca pe părete şi era mai mincinos cine nu crede.
Într-o ţară aflată şi blagoslovită de Dumnezeu cu multe bogăţii,trăiau unii ce nu-și mai încăpeau în propria piele și se auto-intitulau boieri. Aceștia trăiau în mare huzur şi nu le lipsea absolut nimic.Față de alţii care de abia se descurcau și-și drămuiau din puținul pe care-l agoniseau cu muncă cinstită, încercau să reziste așa puteau şi ei.Iar de la cine se nimerea sau înşela la pungă,boierii aveau numai cuvinte de dispreț,deoarece mândria și orgoliul nemăsurat le întunecau mințile extrem de liniștite și lipsite de idei și griji…
Ca să fie considerați plăcuți, boierii de la curtea Împăratului Roş se gudurau și lăudau personalitatea împăratului, asemeni unor căţelandri la vederea ciolanului din faţa măcelăriei pe care o apărau cu zelul și credința lor oarbă în răsplata venită chiar din mâna Stăpânului lor…
Înainte de a intra propriu-zis în palatele și reședințele Împăratului Roş,se întreceau care mai de care să se programeze,să vină să-l vadă și totodată să laude alesele gusturi și maniere ale acestui conducător ce prinsese aproape douăzeci și șase ani de domnie aproape tiranică ce se baza pe dictonul-„Dreptatea sunt Eu!”
Dar, având acest nărav de a lătra aiurea şi a bate uliţele,drumurile publice mai acătări decât a împila pe cei de bună-credința,boierii practic leneveau și conducerea era dată în mână altor subordonați-colectorii.
Fără să le pese de nimeni și de nimic,boierii se întâlneau numai la şedinţe, la restaurante şi în alte asemenea ocazii ca să se simtă bine şi să uite de …slugile asuprite şi „neascultătoare” -clăcaşii tocmiţi pe fastuoasele domenii ale celor dintâi.
Boierii aveau totuşi acel prost obicei de a se mândri în cercul lor şi, asemenea celor ce îşi zburlesc haios părul rar, ei îşi îngroşau de nenumărate ori,de-a dreptul penibil vocile plăpânde la comenzile nesăbuite ale celui ce îi comanda- Împăratul Roş.
Cu toate acestea, senzaţia de lehamite a puţinilor oameni liberi-intelectuali cu chimir şi miros de… codru verde se amplifica în fiecare zi.În altă ordine de idei, existau şi pristavnici, oameni de mare ispravă şi caracter în acest tărâm ce practic nu prea reacţionau …de niciun fel!
În tot acest timp, boierii au avut de la început dreptatea de partea lor, deoarece ei domneau și peste o gloată destul de obedientă şi umilă,care nu reacţiona deloc la comportamentul și setea de câștig nemuncit acumulat într-o scurtă perioadă de timp.
De fapt, cu visteria în gând şi ochii scânteind la orice galben, tovarăşii împăratului se implicau în toate „trebile ţării” şi la război şi la cârma statului în vreme de pace.
Cu toate că nu o făceau foarte bine (că deh,.. minte puţină,) ei reprezentau tocmai interdicţia dată dintr-un anumit teribilism, ce era deseori încălcată, fără nicio excepție care ar fi dat vreo speranță celor asupriți pe nedrept.Totuși,prin felul lor de a se purta cât și maniera feroce de a exploata munca clăcaşilor va constitui tocmai semnalul dezordinii,al eliberării și revoltei împotriva acestui sistem opresiv.
Dar,sa vă ilustrez câte ceva din particularităţile și semnele distincte ce le purtau boierii.Majoritatea aveau câte un beteșug -asemeni condamnaţilor aflați în fața judecății. Aceste fiinţe ,după cum bine v-aţi dat seama purtau un semn fatal ce reprezenta un avertisment.
Astfel, în mentalitatea poporului, oamenii însemnaţi aduc ghinion -acea piază rea. Erau temuţi doar de unii din clăcaşi deoarece ar fi posedat puteri nefaste şi conform unor surse provenite din acea mulţime inertă tot ei ar fi ştiut la perfecţie meşteşugul diavolesc al deochiului. Printre aceştia,din tagma boierilor se distingeau şi se numărau spânii, roşcaţii, infirmii sau cei care au un semn distinctiv:gură strâmbă, etc
Iar în tot acest tărâm,numai împăratul alegea dregătorii , echivalentul primarilor de azi, care fac parte dintr-un sfat. De pildă exista comisul (contele) sau vistiernicul ( cel ce ţine cheia garderobei domneşti unde se află şi tezaurul ţării, vistieria),spătarul (comandantul oastei), logofătul (echivalentul unui cancelar,păstrătorul legilor). Dar să nu-l uităm şi pe vornicul,(unul dintre cei mai importanţi dregători care avea sarcina de conducător al curţii domneşti, de locţiitor al împăratului în probleme de judecată sau de comandant al armatei în timp de război).
Mai era paharnicul, care gusta vinul din paharul împăratului, ca să se asigure că nu e otrăvit!Stolnicul, însărcinat cu masa domnului,postelnicul, cu legăturile cu străinii. Mai existau mulţi alţii, de ranguri inferioare, între care de reţinut e pârcălabul, comandant de cetate la graniţă.
Marii boieri erau aşadar foarte puţini la număr, şi, cu toate că existau între ei rivalităţi şi crunte duşmănii, ei au format veacuri de-a rândul o clasă destul de solidară, care a încercat tot timpul să limiteze autoritatea împăratului şi să împartă puterea cu el.Tot ei, boierii erau grupaţi în găşcuţe şi singura lor plăcere, în afara stării de huzur şi leneveală o constituia votarea şi modificarea legillor cât şi iniţierea unora noi, în funcţie de situaţia de moment.
Tot aşa, Împăratul Roş putea să demită oricâţi boieri poftea inimioara lui, fără să dea socoteală nimănui.Totuşi, să nu vă nchipuiţi că în această ţară era haos şi debandadă. Un sistem politic destul de simplu, dar care genera foarte multe complicaţii, datorat cheltuielilor, pretenţiilor puţinilor oameni liberi cât şi a clăcaşilor.
Iar asemenea lucruri se întâmplau deoarece boierii aveau îndrăzneala susţinându -şi dintotdeauna părerile lor, care de cele mai multe ori nu coincideau cu părerile împăratului, dar erau pe aceeaşi undă cu cele ale dregătorilor numiţi… într un cuvânt ipocrizie şi nepotrivire de caracter!
Sistemul politic al acestor tărâmuri avea câteva particularităţi. Ca şi în prezent,erau foarte puţine legi scrise, în al doilea rând orice fel de lege putea fi încălcată de Împărat, care era considerat unsul lui Dumnezeu pe pământ.
Clăcașul sau pontașul era forma de organizare a tuturor țăranilor ce erau practic obligaţi să facă muncă voluntară-clacă pe pământul stăpânului moșiei pentru lotul de pământ primit în folosință de la acesta.Țăranii care primeau pământ în folosință aveau obligații precum claca,ce era de fapt o formă a rentei funciare feudale ce consta în obligația țăranului fără pământ de a presta muncă gratuită în folosul stăpânului moșiei.
O altă povară o reprezenta dijma (sau zeciuiala), formă a rentei funciare feudale ce consta în obligația țăranului de a ceda proprietarului o parte din producția obținută de pe bucata de pământ primită în folosință (adesea, o zecime din producție).De asemenea exista podvada, obligația țăranilor de a asigura unele prestații în folosul stăpânului moșiei, precum transportul, cărăușia.
Eforturile boierilor, adesea sprijiniţi de Împărat, de a reduce creşterea veniturilor contabilizaţi în galbeni, dorinţa proprietarilor de a lega ţăranii de glie sau neputinţa celor mai săraci de a lua în arendă o bucată de pămînt au condus la existenţa unor zone de sărăcie considerabile.
Recurgerea la cămătari era adesea singurul mod de supravieţuire a tuturor clăcaşilor. Pentru aceşti oameni deosebit de săraci, soluţia a fost trecerea în rîndul marginalizaţilor şi de aceea unii au devenit proscrişi, tâlhari de drumul mare ce furau de la boieri şi ajutau în special pe cei în suferinţe.Câştigându-şi faima, ei s-au proclamat și au rămas cu numele de haiduci.
Înfrăţindu-se cu clăcaşii,au purces, fără a se sfătui prea mult şi fără sa-şi ia alte arme decât toiege întărite cu fier şi cuţite, către casele multor boieri care locuiau în apropiere, spărgând şi distrugând totul, iar pe anumiţi boieri luându -i prizonieri iar pe alţii omorându-i fără cruţare!
Acesta a constituit momentul în care orăşenii, puţinii oameni liberi primesc un ajutor nesperat: clăcaşii se revoltă şi ei. “Trebuie să fie posibilă şi o lume fără boieri!”, strigau ei, pentru că şi ei, ca şi cei de la oraş, sufereau sub jugul corvoadelor şi impozitelor, ba poate chiar mai mult decât aceştia, deoarece colectorii- (o categorie specială şi ocrotită de boieri şi de Împăratul Roş) aplicau deseori pedepse corporale tuturor rău-platnicilor.
Mulţi nobili îşi vor găsi sfârşitul sub armele oamenilor înfuriaţi, care nu iartă niciun conac, lăsând flăcările să le ardă din temelii. Din toate părţile se aud probabil replici grele la adresa boierilor care în zadar încearcă să scape de mânia oarbă a oropsiţilor: “Sunteţi o ruşine pentru regat! ”
O victorie decisivă nu poate fi obţinută decât cu ajutorul tuturor. Iar nimeni nu părea atât de hotărât pentru un astfel de uniune. Cu toate acestea, orăşenii inerţi, buni plătitori de biruri către boieri şi Împăratul Roş nu se simt deloc confortabili cu ideea aceasta, temându-se de forţa din ce în ce mai mare pe care o acumulează ţărănimea.
Pe de altă parte, boierii uită de toate rivalităţile şi se adună pentru a opri urgia.Iar sub masca unor false promisiuni îi ademenesc la unele negocieri pe unii din liderii revoltei.Buna-credinţă îi va aduce pe liderii clăcaşilor în lanţuri, fiind supuşi unor torturi crunte care încetează doar în momentul în care vor fi decapitaţi.
Dar să nu vă-nchipuiţi că acesta ar fi sfârşitul, deoarece , sub această perfidie boierii vor devasta pe toţi clăcaşii cărora iniţial li se promisese că le va permite o retragere paşnică.
Luând în considerare faptul că nu sunt nimiciţi toţi, prizonierii au fost torturaţi cu bestialitate şi executaţi vreme de două săptămâni. Astfel sute de oameni îşi pierd viaţa şi ca exemplu dat celorlalţi, în apropiere de o mare sărbătoare Împăratul Roş ordonă spânzurarea de copaci a tuturor celor ce s-au revoltat impotriva orânduirii şi au avut ghinionul de a fi prinşi.
În vremurile următoare vor fi devastate mari porţiuni de pământ şi oameni nevinovaţivor continua să piară. După eşecul răscoalei situaţia se înrăutăţeşte deoarece birurile și impozitele cresc alarmant, poporul este asuprit şi de foamete şi ciumă, iar trupele Împăratului mărşăluiesc prin regat impunând legea marţială.
Dar, ca o răsplată divină,timp de multe sute de ani domeniile nobililor vor fi mănate şi pustiite astfel încât şi nobilimea trăieşte în prezent constant cu teama că s-ar putea produce oricând o nouă revoltă ce i-ar decima!
Haiducia are o regulă neştiută de boieri ce sunt de fapt doar nişte slugi devotate unor tirani incompetenți, deoarece se foloseşte de lătratul javrelor ca să prade casa păcatului după vorba cântecului: “De-ar şti sluga ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi(de potăi s-ar slobozi)”!
Așadar,cum vă spuneam eram și eu p-acolo si căram mereu la vatră lemne cu frigarea, apa cu ciurul și glume cu… căldarea, pentru care mi-au dat:
Un năpârstoc de ciorbă
Și-o sfântă de cociorbă
Pentru cei ce-s lungă-vorbă.
Și-am încălecat pe-o șa…și v-am spus povestea așa!
Sursa foto : www.interferente.ro,www.universdecopil.ro, adevarul.ro,cultural.bzi.ro,voceaargesului.wordpress.com
