Două cutremure au zguduit aseară centrul Italiei, aceeași zonă care a fost afectată de cutremurul puternic din luna august. Primul seism de ieri a avut magnitudinea de 5.4, iar cel de-al doilea de 6.1. Potrivit primelor informații, doar două persoane au fost rănite, în localitatea Visso. Cel puţin o persoană a murit şi mai mulţi oameni au fost răniţi, printre care un copil aflat în stare gravă, în urma a
Actualitate
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit de către Biserica Ortodoxă de pretutindeni pe data de 26 octombrie. Sfîntul a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și ce cea rit roman. În bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, precum și în cea
Ce spunea Brucan in legatura cu perioada de tranzitie de la comunism catre un stat democratic si civilizat a suprins pe toata lumea, acum avem dovada ca intervalul de timp este de fapt mult mai lung din pacate, mai ales in orasul port, acolo unde dupa 15 ani in care Mazare si-a facut damblaua cu toate panaramele orasului si i-a imbogatit pe toti prietenii, timp in care zecile de
Puterea de de a ne odihni, de a ne relaxa rapid nu poate fi ignorată. Un studiu recent realizat de către Universitatea din Düsseldorf a arătat că, chiar și foartele scurte reprize de somn sporesc purterea de procesare și regenerare a memorii.În timp ce un studiu NASA s-a preocupat si a investigat efectele odihnei asupra piloților pe zborurile lungi, aceeași cercetători au avut de raportat faptul că: ” somnul diurn
Energii care vindeca . Energii care imbolnavesc. S-a scris mult si se mai scrie despre Om – ca energie manifestata, insa putini am inteles ce se intampla in concret in viata noastra. Dupa multe lecturi si reflectii va pot spune ceva concret, la indemana oricui dornic sa se cunoasca. Am observat ca atunci cand traiesc in bucurie un eveniment , tot organismul este vesel, usor
Să descifrăm mesajul afișelor electorale ! Campania electorală va începe oficial pe 11 noiembrie 2016, însă organizațiile locale ale unor partide, probabil cu știința primarului, au trecut la „înfrumusețarea stradală ” cu panouri , reamintind trecătorilor ce gândește și simte „Partidul ” la sfârșit de Octombrie 2016 . Ca exemplu, PSD-ul a plantat panouri viu colorate, la răscruce de drumuri , și în târgul unde locuiesc, cu










