În trendurile actuale se numără cu certitudine și pantofii eleganți de damă ieftini! Eleganța mereu atrage și mai mult decât atât, ea poate fi redată cu lejeritatea prin prisma articolelor de încălțăminte și îmbrăcăminte. În acest sens, New Age Fashion devine aliatul perfect când vine vorba despre pantofi eleganți de damă.
Actualitate
Guvernare în Urgenţă România a devenit un spital de urgenţă. Cel puţin aşa arată actul de guvernare din ultimii 11 ani, de la criza economică din 2009 încoace. Din unitatea de primiri urgenţe aflată în Palatul Victoria au ieşit tot felul de năzbâtii normative care au inversat cursul dezvoltării mediului de afaceri, pe cel al economiei şi care au zdruncinat sistemul judiciar, statul de drept şi democraţia. S-au împlinit trei
Cu cat renovarea unui apartament sau a unei case este mai ampla, cu atat cantitatea de moloz din timpul lucrarilor va fi mai mare. Astfel, resturile de faianta si gresie, parchet, rigips, saci de adeziv sau ciment, se vor transforma rapid intr-o cantitate mare de moloz, pe care trebuie sa o arunci. Pentru depozitarea temporara a acestora se recomanda achizitia unor saci din rafie si plasarea lor intr-o zona care
Ce descoperiri ştiinţifice ar putea aduce Laserul de la Măgurele, care a atins 10% din puterea Soarelui pe Terra În laboratoarele de la Măgurele se produce acum cel mai puternic fascicul de lumină din lume, care va fi folosit, printre altele, la tratarea cancerului, eliminarea deşeurilor radioactive şi, de ce nu, la inventarea unor noi tipuri de energie. „Ground breaking” este cuvântul pe care cercetătorii din toată lumea îl folosesc
Tulburarea borderline se manifesta in general prin fluctuatii de temperament si prin stari intense de agitatie si tensiune. Dorinta unei stari de calm si securitate ii conduce pe cei afectati la strategii pe termen scurt care sa ii ajute sa se relaxeze. Odata gasite cele mai bune metode de calmare, persoanele care sufera de tulburare borderline isi fac un tipar pe care il urmeaza in situatii de criza. Cele mai
Unghiile în formă de migdale Unghiile pătrate, ovale și ascutite sunt toate grozave, dar cea mai tare formă a unghiilor din acest an este migdala: o versiune mai îngustă a ovalului. Forma de unghii inspirată de migdale este cea mai largă ca baza, are marginile ușor rotunjite și este puțin mai îngustă chiar în vârf. Pinterest a înregistrat o creștere de 97% a căutărilor din anul trecut față de anul
Tendintele din domeniul imobiliar au indicat in ultimii ani faptul ca din ce in ce mai multi oameni prefera sa isi vanda apartamentele din oras pentru a se muta la casa, la periferie. Este vorba despre o alternativa cu ajutorul careia indivizii se pot bucura de mai multa liniste, de intimitate, dar si de posibilitatea de a organiza intalniri deosebite intre prieteni fara a fi nevoiti sa mearga la un
Din ce in ce mai des auzim cazuri in care sistemul de invatamant romanesc nu reuseste sa ofere copiilor o educatie suficient de buna pentru a se descurca mai tarziu in viata de adult, pentru a gasi un job potrivit. Educatia este un proces continuu de formare si de slefuire a personalitatii copiilor, daca vrei sa ai adulti care pot face fata unui context social complicat trebuie sa investesti in










