Noua lege a salarizării va abroga Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, acest proiect va fi înaintat sindicatelor până la sfârșitul acestei săptămâni pentru eventuale modificări. Aceste măsuri vin după ce mai mulți sindicaliștii din sănătate au avut unele discuții cu reprezentanți ai Ministerului Muncii.
Discuțiile de la Ministerul Muncii au avut loc după ce peste 200 de medici, asistenți medicali, persoane angajate în sistemul medical, dar și medici de familie au protestat în fața sediului instituției. Pichetul, organizat de Federația Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica și Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, susținut de Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical și Societatea Națională de Medicina Familiei a atras atenția asupra inegalităților și abuzurilor din Sănătate. La protest au participat membri ai organizațiilor sindicale din București și din județele Dolj, Constanța, Cluj, Olt, Ialomița, Dâmbovița, Maramureș, Brăila, Iași și Mehedinți.
Potrivit unui comunicat al organizațiilor sindicale, în timpul manifestării, liderii formațiunilor participante la protest au fost chemați la discuții de reprezentanți ai Ministerul Muncii. Agenda a cuprins următoarele teme precum :
1) respectarea timpului de lucru și de repaus în conformitate cu prevederile Codului Muncii și cu normele europene în vigoare;
2) eliminarea termenului de obligativitate în raport cu orele de lucru suplimentare, ceea ce înseamnă ca orele de gardă să fie efectuate cu acordul medicului și plătite în conformitate cu prevederile Codului Muncii;
3) acordarea sporurilor pentru condiții deosebite de muncă, de noapte, de ture și de doctorat, în procent la salariul actual, și nu în cuantum.
„Am primit asigurări că se vor lua măsuri specifice pentru rezolvarea problemelor, prin inspectoratele teritoriale de muncă. În premieră, reprezentanții Ministerului Muncii au afirmat că noua lege a salarizării, al cărui proiect va fi înaintat sindicatelor, până la sfârșitul săptămânii, pentru eventuale modificări, va abroga Legea 284/2010. Așteptăm cu interes dezbaterea publică a legii salarizării, a cărei menire trebuie să fie rezolvarea inechităților semnalate prin revendicările noastre. În ceea ce privește salarizarea personalului superior, pentru care nu există nivel comparabil de pregătire postuniversitară, reprezentanții Ministerului Muncii au adus clarificări în sensul în care nu există o astfel de prevedere în proiectul actual al noii legi a salarizării. Salutăm deschiderea Ministerului Muncii și solicităm domnului prim-ministru, Dacian Cioloș, implicarea imediată în soluționarea revendicărilor și organizarea unei întâlniri la nivel guvernamental, cu toate structurile implicate”, se menționează în comunicatul sindicatelor.
Sindicaliștii precizează că protestele vor continua pe data de 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, cu pichetarea Ministerului Sănătății.
În concluzie, rămâne de văzut dacă Guvernul va lua act de o nouă lege a salarizării. Informațiile care au răzbătut în presă până în prezent constituie mai degrabă o declarație de intenție. Așa cum se așteaptă, mai mult ca sigur că se vor schimba criterii, se va corela nivelul studiilor cu remunerația, iar salariul va include o componentă motivațională Totuși, cel mai sensibil capitol va fi legat de salariile bugetarilor.
Sursa foto:www.radiounirea.ro
Redacția ziarului Criteriul Național











