Filarmonica Germană de Cameră din Bremen dirijată de Trevor Pinnock a susţinut ieri dupăamiază de la ora 17 un concert cu un program integral Mozart!
Cele trei opusuri reunite în programul după amiezii au aparţinut ultimilor patru ani de viaţă şi creaţie ai compozitorului. Acestea au avut darul de a încânta publicul meloman cât şi de a crea o suită de imagini sonore în care existenţa ia locul raţiunii şi sensibilităţii.
Uvertura operei La Clemenza di Tito KV 621 în Do Major are un caracter solemn, fiindu i comandată cu scopul de a celebra încoronarea împăratului Leopold al II lea, ca rege al Boemiei.Exuberanţa şi bonomia mozartiană se pot identifica şi în această concentrată bijuterie muzicală.Prima audiţie a operei a avut loc la 6 septembrie 1791 la Praga, chiar înaintea premierii operei Flautul fermecat ( 30 septembrie 1791), cu trei luni înaintea morţii compozitorului.
Concertul pentru pian şi orchestră în Si bemol Major compus în1790 şi interpretat de Mozart pe 4 martie 1791 reprezintă o admirabilă compoziţie plină de rafinament şi stil.După destul de amplă expoziţie orchestrală, pianul va reitera cu acel aplomb şi versatilitate tipică,cu acele modalităţi specifice şi acele pendulări dintre major şi minor.Tehnica pianistică se detaşează rămânând în prim plan dar nu eclipsează inventivitatea melodică.
Rafinata şi experimentata pianistă portugheză a subliniat într o manieră atât de clară planurile dând sens discursului sonor.Acompaniamentul orchestral are darul de a a însoţi discret discursul solistic şi îi va pregăti cadrul pentru a şi etala calităţile tehnice şi expresive într o cadenţă plină de surprize din punct de vedere armonic.
Partea I este de o uluitoare simplitate şi francheţe, dezvăluind acea puritate sufletească tipic mozartiană. EDemn de remarcat este amănuntul conform căruia motivul tematic a fost preluat din cântecul „Vino, dulce Mai”, aparţinândf tot lui Mozart.Pe aceste coordonate, cu acea ştiinţă va introduce broderii nenumărate şi episoade cu tentă ludică.
Partea a III a e un Rondo sonată va fi expus de o linie curgătoare, plină de tonicitate a pianului ce va cunoaşte o serie de cuplete în care pianista şi a putut etala priceperea, ştinţa şi experienţa dobândită în realizarea acestui opus ce se apropie de lucrările camerale prin scriitură, ambianţă şi trăire emoţională.
Scânteietoarele arpegii şi game prelucrate în cupletele ce dezvoltă idei din materialul de bază au fost admirabil reliefate de către această pianiastă originară din Portugalia.Cadenţa scurtă dar cuprinzătoare din cea de a tria parte are un caracter concluziv, după care orchestra va expune pentru ultima dată tema refrenului acestui galant rondo, urmată de o codă în care Mozart se înclină ceremonios în faţa publicului.
Simfonia numărul 41 în Do Major Jupiter KV 551 este ultima simfonie din trilogie finală epică scrisă în 1788 la Viena, compusă în tonalitatea Do Major.
Prima parte Allegro are acea alura extrovertită în care întreg ansamblul dă acea impresie de grup statuar în mişcare, în special în nuanţele de forte rotund.Tema secundă este expusă în dialogul suflătorilor cu viorile prime. Acea dispoziţie şi gingăţie tipic feminină specifică acestui genial compozitor se regăseşte în caracterul temelor secunde din toată această simfonie, indiferent de timbru sau registrul părţii. Concepută într o formă clasică de sonată, partea I a acestei simfonii poate fi considerată un adevărat etalon de concepţie şi gândire arhitectonică dintoată perioada istoriei clasice a muzicii.
Orchestra Germană de Cameră a interpretat o admirabil respectând toate semnificaţiile gesturilor cât şi codul conceptului de stil clasic.
Andante le reprezintă partea a II a şi relevă o cu totul altă atmosferă şi faţetă a personalităţii sale complexe. Deschiderea către o lume plină de elemente spirituale îşi face simţită prezenţa, la fel ca şi în opera Don Giovanni. Profilul cantilenei este sinuos şi suportă nenumărate mici transformări şi episoade lirice dar şi unele intervenţii cu pronunţat caracter dramatic.
Partea a III a este un Menuet ce nu mai are acea galanterie, acea nobleţe ci chiar e oarecum reversul acelor creaţii din tinereţe.Uşor aspru fără a avea tentă agresivă, în tonalitatea majoră, reprezintă de fapt o analiză lucidă, pertinentă , aproape cu valoare testamentară, ce aminteşte de sonorităţile beethoveniene.
Parte a IV a Molto allegro este de fapt un amplu dialog între vocile tuturor compartimentelor orchestrei, realizat într o manieră atât de directă şi de fină, aproape filosofică.Perfecţiunea tehnică prin modul de atac al tuturor instrumentelor va genera declanşarea unui moment contrapunctic de mare inspiraţie.Fugato ul va instaura starea de rigoare, de armonie şi totdată va da glas acelei expresii sobre, reţinute,demne.
Perfecţiunea tehnică şi robusteţea gândirii muzicale au fost elementele definitorii ale acestui minunat ansamblu cameral german.
Aplauzele şi ovaţiile prelungite au răsplătit din plin prestaţia de excepţie a acestor muzicieni ce au bisat o altă piesă miniaturală din creaţia mozartiană ce a încântat publicul din sala Atheneului bucureştean.
Surse foto : classicalsource.com www.korea.net













There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment