In fiecare zi trec pe langa noi
semnale, cum ar fi : parintii nu-s
ascultati de copii, bunicii de nepoti,
salariatii de patron s.a.m.d, parca am
fi intr-o tara unde fiecare este pe cont
propriu, intr-o izolare perfecta.
Refuzam insa sa-i ascultam pe
Cei care nu ne asculta.
Aceste obisnuinte nu sunt altceva
decat lipsa de intelegere a nevoilor
celuilalt, un dialog al surzilor.
Totul se indreapta catre un drum
infundat, insa nu este asa.
Noi, cei care ne plangem ca nu
suntem ascultati suntem cauza
acestui blocaj. Nu avem starea si
rabdarea sa ne oprim si sa-i ascultam
pe ceilalti.
Cum ar reactiona copilul, aflat
dimineata, in grija bunicii ,atunci cand
bunica in loc de starea de nervi
afisata prin vorba si gesturi i-ar
spune, cu o voce blanda, o poveste
de viata,pe intelesul minorului, cu
exemple din lumea accesibila lui ?
Cati parinti si bunici folosesc jocul
si iubirea pentru educarea si
formarea personalitatii copilului ?
Ce sa inteleaga un copil cand tata ,
plictisit si obosit, ii zice : ” Pleaca, nu-
mi arde de joaca !”
Schimbarea in bine trebuie sa
inceapa cu schimbarea fiecaruia
dintre noi.
Sa nu pretindem de la ceilalti ceea
ce noi refuzam sa dam !
Sa trecem de la vorbe(vorbarie) la
fapte, singurele care dau masura
noastra !
Sursa foto :https://wow.bzi.ro
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !