Într-o scrisoare deschisă publicată în presa spaniolă, Zinedine Zidane, fostul antrenor al echipei Real Madrid, a explicat motivele care l-au determinat să-şi părăsească postul, informează lesoir.be.
Ce le transmite Zidane fanilor Realului
„Plec deoarece clubul nu-mi oferă încrederea de care am nevoie”, spune Zidane, în scrisoarea pe care o adresează suporterilor echipei.
Zidane îi va fi „mereu recunoscător” lui Pérez, dar în acelaşi timp nu îşi ascunde amărăciunea faţă de preşedinte.
„Plec pentru că nu mai simt că acest club îmi mai oferă încrederea de care am nevoie, nu-mi oferă sprijinul pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung”, a explicat el.
Zidane crede că un lucru foarte important a fost uitat: ceea ce a construit la Real şi, în special, relaţia sa cu jucătorii şi cu oamenii care lucrează în jurul echipei.
„M-am născut un învingător şi am fost aici pentru a câştiga trofee, dar dincolo de asta sunt fiinţele umane, emoţiile, viaţa şi am senzaţia că aceste lucruri nu au fost apreciate şi că nu s-a înţeles că dinamica unui mare club se menţine aşa. Într-un fel, chiar mi s-au adus reproşuri„, regretă francezul.
Zizou îl atacă pe Florentino Perez
„Mi-aş fi dorit ca relaţia mea cu clubul şi cu preşedintele, în ultimele luni, să fie puţin diferită de cea a altor antrenori. Nu ceream privilegii, desigur că nu, ci un pic mai multă memorie.
Clubul Real Madrid a anunţat, joi, pe site-ul oficial, despărţirea de antrenorul Zinedine Zidane.
„Real Madrid anunţă că Zinedine Zidane a decis să pună capăt acualului său mandat de antrenor principal al clubului nostru. Acum trebuie să îi respectăm decizia şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru profesionalismul, devotamentul şi pasiunea sa de-a lungul anilor şi pentru ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid.
Zinedine Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal al Real Madrid, informează News.ro.
Francezul a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid la 11 martie 2019 după 284 de zile de la plecarea sa, în locul lui Santiago Solari.
În vârstă de 48 de ani, tehnicianul francez a preluat prima dată Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor (2016-2018), campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.
În al doilea mandat, el a cucerit titlul în Spania şi Supercupa Spaniei, în sezonul 2019/2020.










