Te-ai săturat de casa tradiţională şi mijloacele obişnuite de a face lucrurile? Ai vrea să te bucuri din plin de confortul pe care ţi-l oferă locuinţa? Află că se poate! Există o serie de echipamente ce pot fi folosite pentru a îţi automatiza casa în aşa fel încât tu să îţi poţi păstra confortul de acasă. Noi am adunat nişte lucruri folositoare despre automatizarea caselor, pe care ţi le vom prezenta în desfăşurarea acestui articol.
Departe de a fi un moft, automatizarea locuinţei conturează astăzi, stilul de viaţă de mâine. Această tehnologie în curs de dezvoltare aduce mai mult confort în iluminat, energie, incălzire, apă, ventilare/climatizare etc. Astfel, dacă vrei sa automatizezi unele lucruri în casa ta, o poţi face fără probleme. În momentul acesta orice aparat care functioneaza cu electricitate poate fi facut să funcţioneze într-un mod mai inteligent, putând fi chiar conectat la un sistem centralizat (acest sistem fiind controlat tot timpul prin intermediul smartphone-ului sau al unui panou din casa).
În continuare îţi vom prezenta câteva directii de urmat pentru punerea în aplicare a unui sistem automatizat pentru locuinţă:
- Montarea de senzori de avertizare în caz de inundaţie, incendiu sau efracţie, şi monitorizarea casei prin intermediul sistemului de alarmă smart;
- Setarea sistemului de iluminat al casei, ca acesta să pornească sau să se oprească fie după un anumit program, fie când sunt atinşi anumiţi parametri, fie controlarea acestuia prin comanda vocală;
- Configurarea aerului condiţionat pentru păstrarea unei anumite temperaturi;
- Deschiderea uşii de la garaj sau a portii prin comandă vocală;
- Setarea filtrului de cafea pentru a avea un recipient proaspat preparat atunci cand te trezeşti de dimineaţă; Hrănirea animalelor de companie după un anumit program cu o anumită cantitate de mâncare.
Trebuie ştiut faptul că automatizarea nu înseamnă neapărat intervenţia asupra pereţilor casei, prin spargerea acestora şi montarea altor cabluri. Comenzile vor fi transmise wireless prin intermediul unei simple conexiuni la internet. Siguranţa că puteţi controla casa de la distanţă îţi poate uşura viaţa şi te poate scăpa de griji atunci cand eşti plecat in vacanţă sau la serviciu. Totul depinde de creativitate şi bineînţeles, de buget.
Partea cea mai importantă a automatizării casei este schiţarea principalelor cerinţe, iar apoi alegerea unui standard care să se potrivească nevoilor imediate şi să permită o actualizare a acestuia atunci cand consideri că este nevoie. Cele mai relevante standarde în cadrul acestui domeniu sunt: Z-Wave, EIB, X10, KNX, Insteon, Zigbee, LON.
După ce ai ales standardul, ai nevoie de trei lucruri:
- Software-ul: indiferent că sistemul va fi controlat prin intermediul desktop-ului, smartphone-ului sau tabletei, vei avea nevoie de un software care sa controleze tot sistemul. Mai multe poţi afla fie cumpărând un dispozitiv destinat exact pentru acest tip de problemă, fie folosind programe open sourse.
- Un transmiţător/coordonator: Un transmiţător sau coordonator este un dispozitiv care emite comenzi wireless la reţea.
- Senzori, întrerupătoare şi periferice: prin care se efectuează comenzile. În funcţie de ceea ce doreşti sa automatizezi, va trebui să montezi nişte întrerupătoate, să înlocuieşti încuietoarea de la uşă sau să faci alte mici modificări prin casă.
Totodata, nu trebuie să te opreşti la folosirea unui singur software. În timp ce ai un dispozitiv care actionează ca program de control pentru reţeaua ta, poţi să mai extinzi ulterior setările. În acest moment, casa inteligentă sau locuinţa automatizată, repezintă doar o particică dintr-un întreg mai mare care fie se numește Smart Grid, fie Internet of Things (IoT), fie Internet of Everything (IoE).
Există numeroase companii pe piaţa românească care oferă astfel de soluţii. O cercetare mai aprofundată asupra acestora, îţi va oferi o imagine mai amplă asupra costurilor, beneficiilor şi amortizarea investiţiilor care stau la baza implementării acestor sisteme.
În cele din urmă, singurul lucru sigur este că automatizarea locuinţei devine parte în fiecare zi, mai mult şi mai mult, din viaţa noastră.










