Tradiția purtării unui voal de mireasă își are originea în cele mai vechi timpuri, iar potrivit unor surse, acest obicei provine din Roma Antică. În trecut, voalul îndeplinea o funcție de protecție în multe culturi, mireasa fiind protejată de spiritele rele. În Evul Mediu, voalul nu avea doar un rol de protejare a miresei, ci era și un simbol al purității și a castității, iar singurul care avea dreptul să ridice voalul miresei era bărbatul care o lua de soție.
Astfel, voalul miresei avea o semnificație aparte – proteja frumusețea femeii atât de spiritele rele, cât și pământenii care ar fi vrut să o răpească.
În multe culturi, acest gest simboliza autoritatea bărbatului asupra femeii. În trecut, mirele nu avea voie să vadă mireasă înainte de nuntă, iar între el și viitoarea mireasă existau anumite negocieri, astfel că, după ridicarea voalului – ce avea loc după ceremonie, mirele nu se mai putea răzgândi.
Pe vremea romanilor, voalul de mireasă era de culoarea focului, iar termenul „nubereʺ se referea la căsătoria unei femei.
Voalul de mireasă – Tradiții și obiceiuri în diferite culturi
În cultura japoneză, viitoarea soție poartă un alt gen de voal de mireasă sub forma unei bentițe cu rol ornamental ce poartă numele de „tsuno kakushiʺ, iar simbolul este unul aparte și vizează hotărârea miresei de a deveni o soție blândă și supusă. Se Tsuno e un termen care înseamnă coarne, iar Kakushi ascundere. Se spune că voalul ascunde coarnele defectelor care nu îi fac cinste femeii și anume egoism, invidie și gelozie, trăsături care nu ar trebui să fie vizibile mai ales în fața familiei mirelui.
La evrei, mirele obișnuia să așeze voalul peste fața miresei, iar acest gest simboliza respectul viitorului soț pentru mireasă, indiferent de frumusețea sa.
În anumite culturi – de exemplu, în cele norvegiene, femeile erau răpite de multe ori cu o pătură aruncată peste cap, iar în cele din urmă acestea se măritau cu răpitorii lor. Astfel, acest obiect poate fi considerată o formă originară a voalului de mireasă.
Începând cu secolul XVIII, voalul de mireasă a devenit un simbol al castității și al modestiei purtătoarei, mai ales, în contextul religiilor catolice.
În cultura română a nunților, există obiceiul ca nașa să scoată voalul miresei, înlocuindu-l cu o eșarfă sau o basma, iar acest ritual semnifică trecerea miresei de la fată la femeie măritată. Ulterior, voalul este prins în părul unei fete nemăritate, de regulă, este aleasă cea care a prins și buchetul.
Superstiții ale voalului de mireasă
Există o sumedenie de superstiții și tradiții referitoare la purtarea voalului de mireasă.
Iată câteva dintre acestea:
- Dacă o mireasă se privește în oglindă atunci când poartă voalul de mireasă din orice alt motiv decât pentru a-l aranja, se spune că nu va avea o căsnicie fericită. De asemenea, o altă superstiție spune că voalul de mireasă nu trebuie probat odată cu rochia deoarece aduce ghinion.
- Mireasa nu trebuie să poarte voalul înainte de ceremonie cu excepția situațiilor în care îl probează, iar în biserică trebuie să îl poarte pe față pentru a fi ferită de spirite rele și de deochi.
- Un voal mireasă care cade este privit ca un semn rău, care prevestește nenorociri.
- Se zice că dacă mireasa poartă un voal vechi, transmis din generație în generație sau a unuia împrumutat de la o femeie care are o căsnicie fericită, va avea parte de mult noroc și va fi o femeie împlinită.
Cu toate că în zilele noastre, voalul și-a pierdut semnificațiile de bază, iar rolul pe care îl îndeplinește este unul pur estetic, rochia de mireasă nu pare completă fără un astfel de accesoriu. Așadar, fie că optează pentru un voal de mireasă lung sau pentru un voal de mireasă scurt, majoritatea femeilor doresc să-și accesorizeze rochia cu acest articol.
