Medicul rănit grav în incendiul care a mistuit Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț a ajuns la Spitalul Floreasca, iar duminică dimineață va fi transferat în Belgia, iar ceilalți 6 răniți au fost duși și ei cu ambulanțele la spitalul modular de la Lețcani, a anunțat premierul Ludovic Orban. El a spus că nu pot fi făcute speculații privind cauzele incendiului și că trebuie așteptat rezultatul anchetelor, dar că din declarațiile managerului spitalului reiese că acolo erau prevăzute lucări la instalații, cu argumentul de a crește numărul de paturi la terapie intensivă.
Orban a făcut aceste declarații sâmbătă noapte, la finalul ședinței de la Ministerul de Interne, unde a fost convocată o celulă de criză în urma incendiului în care au murit 10 pacienți cu COVID, iar alte 7 persoane – între care un medic au fost rănite.
Precizările premierului legate de cei 7 răniți:
- Avionul militar care l-a adus de la Iași pe medicul rănit grav a aterizat la București. Medicul este dus la Spitalul Floreasca și pregătit pentru transferul către Spitalul Militar Reine Astrid din Belgia. Am reușit să obținem acordul spitalului, deși, din cauza pandemiei, nu este acceptat transferul de pacienți
- Duminică, dupa ora 7.00, va fi asigurata transportul în Belgia tot cu o aeronavă militară.
- Cei 6 pacienți răniți au ajuns la spitalul modular din Lețcani. Transportul a fost făcut cu echipaj medicul compus din medic și asistent în ambulanțe cu cea mai ridicată dotare.
Despre cauzele incendiului:
Legat de cauzele incendiului, Orban a spus că nu pot fi făcute speculații și că trebuie așteptat rezultatul anchetelor, dar că din declarațiile managerului spitalului reiese că acolo au fost făcute lucări la instalații, cu argumentul de a crește numărul de paturi la terapie intensivă:
- „Din declarațiile managerului spitalului, făcute cu câteva zile înainte, se știe că au fost prevăzute niște lucrări de instalații – nu cunoaștem foarte bine despre ce este vorba – care atunci când au fost prezentate au fost prezentate ca fiind destinate pentru creșterea numărului de paturi la ATI.
- De asemenea, există informația privitoare la mutarea de la etajul 3 la etajul 2 a pacienților de la Terapie Intensivă.
- Sigur că nu ne hazardăm să intrăm în absolut niciun fel de interpretare, dar aceste date există și cei competenți, în conformitate cu legea, vor face toate evaluările astfel încât să se identifice cu precizie posibilele cauze ale acestui incendiu”.










