Criteriul National

VIDEO La Oradea are loc Campionatul European al Vatmanilor / Ce tramvaie sunt folosite și care sunt probele

VIDEO La Oradea are loc Campionatul European al Vatmanilor / Ce tramvaie sunt folosite și care sunt probele
iunie 03
14:12 2023

Campionatul European al Vatmanilor, Tram-EM, găzduit la Oradea, în premieră în România, a început sâmbătă dimineaţă, cu participarea a 25 de echipe din oraşe mari ale Europei.

Campionatului European al Vatmanilor, desfășurat la OradeaFoto: Agerpres

Deschiderea oficială a avut loc în Piaţa Unirii, de la ora 10, cu prezentarea echipelor, alcătuite din câte doi vatmani şi un supervizor, şi un scurt filmuleţ cu tramvaie şi imagini din oraşul reprezentat, cu salutul de bun venit al directorului societăţii de transport public din Oradea, OTL, Adrian Revnic.

Gazdele orădene, care au reuşit să urce pe podium, locul III, la ediţia din 2019, şi-au propus încă de atunci să organizeze în oraşul de pe Criş această competiţie de nivel înalt, însă pandemia a amânat evenimentul.

„Faptul că am reuşit să aducem acest campionat la Oradea este benefic din foarte multe puncte de vedere. În primul rând suntem pa harta Europei în ce priveşte transportul public. Apoi lumea poate să vadă cât de frumos este acest oraş şi să ia contact cu cultura şi tradiţiile noastre româneşti. De asemenea, este reprezentată întreaga Europă, din Irlanda, până în Ucraina, din Suedia până în Italia. Avem, în acest moment, Europa la noi în casă, iar noi suntem bucuroşi să fim gazdele acestui minunat concurs. Scopul nostru este să ne cunoaştem unii pe alţii, cei din familia mare a conducătorilor de tramvai,” a declarat, pentru Agerpres, directorul Adrian Revnic.

Piaţa Unirii a fost pregătită ca pentru un mic festival, cu o scenă montată în aer liber, fiind aduse mai multe food-truckuri, amenajate zone de jocuri pentru copii, standuri cu informaţii despre transportul public orădean.

Concursul are loc pe tramvaie Siemens și Astra

Cu muzică, momente de dans cabaret şi bună dispoziţie, festivitatea de deschidere a marcat debutul concursului ce se derulează pe parcursul zilei în centrul oraşului.

Fiecare echipă va concura pe două tipuri de tramvaie din flota orădeană – Siemens şi Astra – pe un tronson de 130 de metri de pe strada Independenţei şi din Piaţa Unirii. Echipele sunt formate dintr-un vatman, o vatmaniţă şi o a treia persoană care va asigura asistenţa tehnică. Singura echipă alcătuită doar din femei este cea din Ucraina.

„Ca şi criterii de concurs se urmăresc abilităţile de adaptare la un nou vehicul, reacţiile la situaţiile neprevăzute, îndemânarea conducătorului de tramvai astfel încât să poată efectua, la timp, în cel mai scurt timp, diferitele acţiuni, astfel încât să îşi dovedească profesionalismul,” a precizat Revnic.

Pentru Oradea se vor lupta – după ce au trecut de o preselecţie internă foarte strictă – Leonte Oniţa şi Karoly Eva.

Cele 25 de oraşe din concurs sunt: Barcelona, Basel, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Debreţin, Dresda, Dublin, Florenţa, Gothenburg, Hanovra, Kosice, Kiev, Leipzig, Malaga, Nurnberg, Oslo, Oradea, Praga, Rotterdam, Stockholm, Szeged, Viena, Varşovia şi Zagreb.

Conform regulilor campionatului european, în calitate de gazde, orădenii au intrat primii în concurs, urmaţi de reprezentanţii oraşului câştigător în ediţia precedentă, Hanovra. Ordinea pentru restul echipelor a fost trasă la sorţi.

Probele din Campionatul European al Vatmanilor

La Tram-EM, prima probă constă în „atingerea şi menţinerea unei viteze de 25 km/h şi frânarea la punct fix”.

Cea de-a doua probă se anunţă una atractivă pentru privitori. Pe o porţiune a căii de rulare va fi dusă o masă de biliard, iar vatmanii vor trebui să conducă încet până la masa de biliard, să lovească un tac de mari dimensiuni cu tramvaiul, în aşa fel încât acesta să lovească la rându-i bila albă şi s-o trimită spre o zonă a mesei inscripţionată cu diferite punctaje. Echipa va primi puncte în funcţie de locul unde ajunge bila.

Primele două probe vor fi susţinute cu tramvaiul Astra.

Cea de-a treia probă va consta în stingerea rapidă a unui incendiu izbucnit pe calea de rulare. Un arbitru măsoară timpul până la stingerea focului.

După o pauză de prânz, echipele se vor întoarce în concurs, de data aceasta folosind tramvaiul Siemens.

În proba a patra, echipele vor trebui să aşeze un manechin lângă linia de tramvai, într-o curbă, astfel încât să fie cât mai aproape de linie, dar totuşi să nu fie atins de garnitura de tramvai care va trece pe acolo. Cu cât e trece mai repede de manechin cu atât se obţin mai multe puncte.

Concurenţii vor trece la proba a cincea: oprirea în aşa fel încât a treia uşă dublă a garniturii să ajungă exact în mijlocul câmpului de măsurare, marcat pe jos.

În fine, proba a şasea va fi una ieşită din comun: tramvaiele vor trebui să lovească o minge de mari dimensiuni; după atingerea mingii, vatmanul începe frânarea de urgenţă, care, la rându-i, va lovi şase popice uriaşe amplasate în zona Pieţei Unirii. Timpul contează, aşa că vatmanul va trebui să iasă repede şi să oprească măsurarea lui cu soneria roşie.

Campionatul European al Vatmanilor (Tram-EM) a ajuns la cea de-a 10-a ediţie. Echipa OTL din Oradea a fost singura din România care a participat, până în prezent, la campionatele europene ale conducătorilor de tramvaie.

Festivitatea de premiere a celor mai buni vatmani ai Europei va avea loc în Piaţa Unirii, de la ora 16, iar seara, de la ora 21, concurenţii şi orădenii vor fi invitaţi la un concert susţinut de cântăreaţa Irina Rimes. (Agerpres)

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul