Criteriul National

Viața comunității – „ O măsură în toate ! ”- Partea a Patruzecea

Viața comunității – „ O măsură în toate ! ”- Partea a Patruzecea
mai 26
12:45 2016

AVERTISMENT!

REDACȚIA ZIARULUI NOSTRU INVOCĂ ARTICOLUL NUMĂRUL 30 DIN CONSTITUȚIE CE PRECIZEAZĂ CLAR CĂ LIBERTATEA DE EXPRIMARE A GÂNDURILOR, A OPINIILOR SAU A CREDINŢELOR ŞI LIBERTATEA CREAŢIILOR DE ORICE FEL, PRIN VIU GRAI, PRIN SCRIS, PRIN IMAGINI, PRIN SUNETE SAU PRIN ALTE MIJLOACE DE COMUNICARE ÎN PUBLIC SUNT INVIOLABILE.IAR CENZURA DE ORICE FEL ESTE INTERZISĂ.

 

Casă şi Acasă !

 fizz
 
   Trăim cea mai mare migraţie a locuitorilor Romaniei dincolo de hotare , după migraţia de la sat la oraş care a avut loc masiv după anul 1962, momentul cooperativizării agriculturii şi industrializării forţate.
  Milioane de oameni, în plina forţă, au lucrat şi mai lucrează în străinătate. Banii obţinuţi s-au întors în ţară, cei mai mulţi fiind investiţi în case.Nu orice fel de locuinţă, ci vile , ce se vor dovada supremă a reuşitei !
 
  Toate bune şi frumoase până la un punct. Puţini au înţeles că situaţia economică este mereu schimbătoare, că banii vin numai dacă poţi şi ai unde să munceşti, iar vila necesită cheltuieli curente de minimum 1000 EURO/an.
 
    E vremea să traim în realitate !
 
Avem nevoie de o CASĂ  în care să locuim confortabil ca „ACASĂ” , NU de o vilă , cu spaţii inutile, cu care să mî fălesc la „duşmanii mei ” .
    Pentru foarte mulţi,când au terminat lucrările la vilă, adica vreo 8-10 ani, tinereţea a trecut,s-au terminat şi banii, economii nu mai sunt pentru ca au fost băgate în vila cu piscină, puterea de muncă a scăzut şi nici unde să munceşti nu mai găseşti, deoarece… „ai rămas totuşi cu vila. „
N-ai cu ce s-o încălzeşti iarna, aşa ca te-ai restrâns într-o cameră din spate , unde faci focul la soba cu lemne .Constaţi cu tristeţe că au dispărut până şi …”duşmanii”.
 
    Merita atâta efort pentru fală şi a arăta cât de tari suntem ?
 
  Cui foloseşte această MÂNDRIE pe care vrem s-o afişăm „duşmanilor”? 
 
        Oameni Mândri de pe cuprinsul patriei !
 
   E momentul să ne adunăm şi să trăim demni pentru noi şi familia noastra ! CASA , în limitele necesarului,să ne fie mereu ACASĂ !
  Mândria şi Invidia n-au să ne aducă vreodată un trai mai bun şi liniştea sufletească , de care avem permanent nevoie.
 Este absurd să trăim comparându-ne cu ceilalţi.
 
Fiecare se naşte , trăieşte şi moare singur !
 
   Când am fost în nevoie , ne-am ajutat singuri. Ceilalţi erau plecaţi cu treburile lor. Aşa-i în viaţă !
A învăţa să te gospodareşti şi să trăieşti cumpătat este dovada înţelepciunii şi cheia pentru a ajunge un OM realizat.
 
            Să fim cumpătaţi !
Sursa foto  :literestacojii.wordpress.com
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul