Criteriul National

Vadrexim.ro – Portalul Tău Online pentru Anvelope și Jante de Top – Ziarul Incisiv de Prahova

Vadrexim.ro – Portalul Tău Online pentru Anvelope și Jante de Top – Ziarul Incisiv de Prahova
ianuarie 06
05:45 2024

Prin PAX AMERICANA geopoliticienii descriu perioada scursă de după al doilea război mondial, mai precis imediat după august 1945 când, după ce au lansat cele două bombe atomice asupra Japoniei, SUA s-au autoproclamat ca fiind puterea militară numărul 1 a planetei, la pachet cu statutul de cel mai important aliat dintre învingătorii în război, statut contestat încă și azi de către Rusia, care consideră că armata lui Stalin a avut cea mai mare contribuție la victoria contra Germaniei lui Hitler.

În baza acestui statut, consolidat prin preluarea tuturor bazelor maritime militare ale fostului imperiu britanic imediat după război, statut completat de americani prin investițiile uriașe în dezvoltare (aveau bugetul puțin afectat de efortul de război), incluzând aici planul Marshall pentru reconstrucția Europei occidentale, americanii și-au început lunga perioadă de dominație asupra lumii, în care au avut drept concurent pentru vreo 4 decenii doar URSS-ul, perioadă cunoscută sub numele de Războiul Rece. Putem spune însă că această Pax Americana a durat peste 75 de ani, timp în care n-au existat războaie între marile puteri, deci am beneficiat, mai ales în spațiul euroatlantic, de mulți ani de pace în care țările și cetățenii lor s-au putut dezvolta.

Nu mai sunt dubii azi că perioada de dominație a Americii asupra lumii s-a sfârșit, din acest moment mai chestionăm doar cum anume se va face tranziția către Noua Ordine Mondială, apoi să deducem cum se va împărți puterea între marii actori geopolitici.
Știm azi că SUA, conștiente fiind că au rămas doar cu statutul de cea mai importantă putere militară, consumându-și rapid potențialul de influențare economico-culturalo-civilizațional, au încercat un ultim atac asupra competitorilor ruso-chinezi prin declanșarea războiului ucrainean, respectiv prin conflictualizarea din Taiwan. Strategii americani au calculat că Rusia nu va putea rezista pentru mult timp efortului militar din Ucraina, dublat de sancțiunile comerciale impuse rușilor de către Occidentul Colectiv, și că-n acest fel Putin și-ai lui vor fi obligați să fluture steagul alb al păcii, americanii căpătând astfel avantajul unei Rusii pusă la pământ de efortul de război.

Calculele americanilor au fost greșite însă și, strategia excelentă a rușilor, susținută prin relațiile geoeconomice consolidate de către ei în ultimele decenii în spațiul eurasiatic, respectiv al Orientului Mijlociu, au dat posibilitatea Rusiei să iasă chiar întărită după doi ani de confruntări, „capcana ucraineană” pregătită pentru ei de către americani acționând cu efect de bumerang, cvasiletal, chiar asupra lumii occidentale condusă încă de către SUA. La rândul său China, simțind slăbiciunea planurilor americane, și-a consolidat în plus în ultimii doi ani relaționarea strategică cu Rusia, n-a sprijinit-o militar în mod direct, dar a sporit mult comerțul bilateral și investițiile comune ruso-chineze, accelerând în mod decisiv organizarea și extinderea BRICS, dând astfel un teribil șah geoeconomic Americii, ce nu poate oferi ceva similar partenerilor săi occidentali tocmai din lipsă de resurse economico-financiare dedicate investițiilor și dezvoltării.

Așa stăm azi în mod concret, restul descrierilor se înscriu în efortul disperat de propagandă al Occidentului Colectiv. Analizând substratul comunicărilor oficiale pe linia Moscova-Beijing, precum și mișcările lor în plan internațional, din Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud, am dedus esența contrastrategiei ruso-chineză, menită să accelereze procesul de decădere al așa-zisului „Imperiu American”. Desigur că în prim-plan stă resetarea relaționării economico-financiare pe planetă, operațiune sintetizată prin termenul de dedolarizare, ce va deveni reperabilă în curând prin deciziile ce se vor implementa de la nivelul BRICS+. În afară de asta, și mai presus, vom avea de-a face cu multiplicarea războaielor pe glob în zone unde America va fi obligată să-și apere autoritatea, hegemonia, investițiile, consumându-și astfel resursele interne, ce vor fi slăbite și prin jocul geoeconomic pus la cale prin BRICS+.

Deja conflictul din Orientul Mijlociu, mult amplificat după evenimentele din Liban și Iran din ultimele 48 de ore, apare ca parte din acest scenariu. Forțajul americanilor împotriva regimului președintelui Vucic poate aduce curând un nou conflict în Balcani cu epicentrul în Serbia, iar în Taiwan vor apărea în mod sigur conflicte militare după alegerile din această lună. Sunt semnale clare că Africa se va încălzi conflictual la rândul ei, acolo rușii și chinezii și-au împărțit zonele de dominație, iar din această primăvară vor acționa decisiv pentru alungarea de pe teren a forțelor occidentale. America de Sud nu va rata șansa eliberării de sub dominația unchiului Sam și, din Cuba, unde chinezii au început construcția de baze militare, trecând prin Venezuela, ce vrea să-și fructifice spre dezvoltare economică marele potențial petrolifer, respectiv Argentina, ce nu va rezista sub regimul aventurist al noului președinte proamerican, vedem deci doar focare de viitoare conflicte unde americanii își vor mobiliza forțele spre a bloca militar aceste tendințe.

Practic, îmi pare clar că rușii și chinezii țintesc și încurajează apariția acestor noi războaie, unde nu vor participa în mod direct decât în cazuri extreme, dar care războaie vor fi dedicate scopului sleirii de putere a SUA. Mare parte dintre aceste conflicte vor fi declanșate chiar pe durata lui 2024, care este an electoral bulversant în America, axa Moscova-Beijing beneficiind și de faptul că la Casa Albă e cineva de nivelul lui Biden, secondat de către altcineva de nivelul Kamalei Harris. Adică și o soluție disperată de eliminare a lui Biden îi lasă pe americani cu Harris la butoane, ceea ce oferă cuplului Putin-Xi o fereastră excepțională de oportunitate pentru cel puțin un an.

Logica prin care putem judeca viitorul pe termen mediu este deci una de război și negociere continue, dură și sofisticată. Perioada următoare o vor traversa cu succes doar statele pregătite pentru scenariul descris azi, ce au un leadership cunoscător și bine relaționat internațional, state ce vor putea astfel să se racordeze trendurilor de succes. Lumea occidentală, componentă a Imperiului American, mă tem că va experimenta o perioadă cenușie de decădere accelerată, în care cei mai înțelepți vor deduce valoarea zicerii românești de înțelepciune, „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”!

Cozmin Gușă

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul