Criteriul National

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026
noiembrie 12
11:47 2026
  • Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase
  • Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre naționale de excelență în cercetarea medicală, cu bugete alocate de 19,1 milioane de lei
  • Cercetătorii UMF „Iuliu Hațieganu” au prezentat mai multe invenții cu potențial de aplicare practică în cadrul Technology Transfer Days 2026

Cluj-Napoca, 12 noiembrie 2026 – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a încheiat, în primele zece luni ale anului 2026, contracte pentru 42 de proiecte de cercetare, cu o valoare cumulată de 198,6 milioane de lei. Proiectele acoperă domenii importante ale medicinei, de la cercetarea bolilor neurodegenerative și cardiovasculare până la dezvoltarea unor noi metode de diagnostic și tratament, inclusiv pentru infecțiile rezistente la medicamente.

Prin aceste proiecte, universitatea își dezvoltă capacitatea de cercetare și participă la inițiative naționale care urmăresc identificarea unor soluții pentru probleme majore de sănătate. O parte dintre cercetări sunt orientate către medicina personalizată, utilizarea inteligenței artificiale și dezvoltarea unor tehnologii care ar putea contribui la diagnosticarea mai rapidă și la îmbunătățirea tratamentelor.

Cercetare pentru boli neurodegenerative, cardiovasculare și infecții rezistente la tratament

Printre proiectele importante din 2026 se numără participarea UMF „Iuliu Hațieganu” la dezvoltarea a trei centre naționale de excelență în cercetare, dedicate unor domenii cu impact major asupra sănătății.

Primul dintre acestea, Centrul Român de Excelență în Neuroștiințe Clinice – NeuRoX, urmărește identificarea unor noi abordări pentru diagnosticarea și tratarea bolilor neurodegenerative, inclusiv Alzheimer. Cercetările vor utiliza tehnologii avansate, precum modele biologice tridimensionale, organoizi cerebrali și inteligență artificială, pentru studierea mecanismelor bolilor și evaluarea unor potențiale terapii.

În domeniul cardiovascular, UMF „Iuliu Hațieganu”este partener în dezvoltarea Centrului de Excelență în Cercetare Avansată Translațională în Boli Cardiovasculare și Neurovasculare – Search-Vasc, care își propune să dezvolte metode mai precise de diagnostic și tratament pentru aceste afecțiuni. Cercetările vizează inclusiv identificarea pacienților cu risc crescut și adaptarea strategiilor terapeutice la particularitățile individuale.

Universitatea participă și la Centrul Național Multidisciplinar de Excelență pentru Combaterea Rezistenței la Tratamentele Antiinfecțioase – ARES, dedicat cercetării infecțiilor rezistente la tratament. Proiectul urmărește dezvoltarea unor noi compuși cu potențial terapeutic și a unor metode de diagnostic rapid, într-un context în care rezistența microorganismelor la medicamente reprezintă o provocare importantă pentru sistemele de sănătate.

Cele trei proiecte sunt dezvoltate în parteneriat cu universități, institute de cercetare și instituții medicale din România, iar implementarea lor se desfășoară până la sfârșitul anului 2030. Bugetele alocate UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în cadrul acestora însumează aproximativ 19,1 milioane de lei.

„Investițiile în cercetare sunt esențiale pentru dezvoltarea medicinei și pentru capacitatea universităților de a contribui la rezolvarea unor probleme importante de sănătate. Proiectele în care suntem implicați ne permit să dezvoltăm colaborări cu instituții de cercetare și centre medicale, să utilizăm tehnologii avansate și să susținem activitatea unor echipe interdisciplinare. Ne interesează în mod special cercetarea care poate genera rezultate cu aplicabilitate medicală, de la metode mai precise de diagnostic până la noi abordări terapeutice. Un obiectiv important este ca rezultatele obținute în laboratoare să poată fi dezvoltate și valorificate, astfel încât să contribuie, în timp, la îmbunătățirea îngrijirii pacienților”, spune prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Invențiile cercetătorilor UMF „Iuliu Hațieganu”, prezentate în cadrul Technology Transfer Days 2026

O parte dintre rezultatele activității de cercetare a universității au fost prezentate în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days, organizat în perioada 29–30 octombrie 2026. Evenimentul a reunit cercetători, reprezentanți ai mediului economic, investitori și instituții implicate în susținerea inovării, cu scopul de a facilita transformarea descoperirilor științifice în tehnologii și soluții aplicabile.

Printre invențiile și proiectele prezentate pentru care au fost obținute brevete sau au fost depuse cereri de brevet se numără:

  • metode de detectare a bacteriilor Escherichia coli și Pseudomonas aeruginosa, inclusiv prin testare pe teren;
  • un pansament sub formă de film, care aderă la piele și este conceput pentru protejarea și regenerarea acesteia;
  • geluri cu peptide, dezvoltate pentru remineralizarea și regenerarea smalțului dentar;
  • metodă de evaluare a răspunsului la mai multe terapii, prin analiza unor molecule numite microARN-uri;
  • un senzor flexibil pentru detectarea, în transpirație și salivă, a unor substanțe implicate în inflamație;
  • membrană cu proprietăți de autodezinfecție, activate prin stimulare optoelectrică;
  • metodă de detectare în salivă a unor substanțe implicate în glicare, procesul prin care zaharurile se leagă de proteine sau de alte molecule din organism.

Technology Transfer Days 2026 a inclus și Salonul Alianței Universitare G6-UMF, dedicat prezentării rezultatelor cercetării din universitățile medicale membre. Programul a fost completat de sesiuni susținute de reprezentanți ai OSIM, ADR Nord-Vest și ai mediului investițional, dedicate protejării invențiilor, accesului la finanțare și dezvoltării colaborărilor cu industria.

 

Despre autor

b2bseo

b2bseo

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul

Publicitate

Brosura_002-723x1024