Cel puțin 77 de persoane au murit în cel mai puternic cutremur înregistrat în Ecuador în ultimele decenii, care a doborât clădiri, a avariat drumuri și a provocat pagube pe o rază de sute de kilometri de la epicentru, în capitală și alte orașe importante, relatează AP, citat de news.ro.
Vicepreședintele ecuadorian Jorge Glas a anunțat duminică că cel puțin 77 de persoane au murit, iar alte 500 au fost rănite în acest cutremur, care a avut loc sâmbătă seara la ora locală 18.58 (duminică, 2.58, ora României) în apropiere de Muisne, un oraș de pe coasta de nord.
Vicepreședintele ecuadorian a adăugat că „toate forțele publice sunt în stare de alertă maximă pentru a proteja viața cetățenilor”.
Provinciile cele mai afectate sunt Manabi, Guayas și Esmeraldas.
„Toate protocoalele de urgență au fost activate din momentul mișcării telurice și ne aflăm în stare de urgență”, a subliniat Jorge Glas, care îndeplinește funcția de șef al statului, în absența președintelui Rafael Correa, aflat în vizită la Vatican.
Potrivit Institutul american de geofizică (USGS), seismul s-a produs la ora locală 18.52 (23,58 GMT), la o adâncime de 19,2 kilometri, la 173 de kilometri vest-nord-vest de capitala Ecuadorului, Quito.
„Pe baza caracteristicilor preliminare ale cutremurului, sunt posibile valuri periculoase de tsunami pe coastele situate pe o rază de 300 de kilometri în jurul epicentrului”, a avertizat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific.
Bilanțul urmează să crească, au avertizat autoritățile duminică, în timp ce echipe de salvatori căutau supraviețuitori în zona puțin populată a unor porturi pescărești și plaje turistice a epicentrului seismului, cu magnitudinea de 7,8.
„Încercăm să facem tot ceea ce putem, însă nu putem face aproape nimic”, a declarat Gabriel Alcivar, primarul din Pedernales, un oraș cu 40.000 de locuitori, situat în apropierea epicentrului.
El a cerut autorităților să trimită utilaje și să salvatori în localitate, în care zeci de clădiri au fost făcute una cu pământul, iar locuitori au fost prinși sub dărâmături.
Primarul a declarat că jafuri au loc în acest haos, dar că autoritățile locale sunt prea ocupate să salveze vieți ca să mai impună ordinea publică.
„Nu s-a surpat doar o casă, ci un întreg oraș”, a subliniat Alcivar.
Sursa foto: http://googleearth.com
Redacția ziarului Criteriul Național











