Criteriul National

ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ

ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ
mai 04
13:55 2020

received_235040927728968

Se zice că speranţa moare ultima, dar cum să mai speri când vezi cum ţi se năruie zilnic vis după vis? Când şi cel mai neînsemnat dintre ele îţi este spulberat într-o clipită, cum să mai îndrăzneşti a năzui că se va îndrepta ceva în ţărişoara asta, ajunsă pe mâna unor politruci două parale?!
Timp de 30 de ani am fost nevoiţi să alegem de fiecare dată dintre două rele răul cel mai mic, credeam, pentru ca în cele din urmă să realizăm că ne-am înşelat amarnic. Am trăit mereu cu iluzia că se va schimba ceva, dar mai ales că se va schimba în bine, pentru a ne dumiri într-un final că aşteptările ne-au fost zadarnice.
E adevărat că nu trebuie să ai aşteptări prea mari, pentru că şi dezamăgirea va fi pe măsură, dar văd că omul, în nesocotinţa sa, nu se învaţă minte şi tot creditează când pe unul, când pe altul pentru a-i îndeplini visele.
Treziţi-vă, oameni buni! Dacă doriţi să vă împliniţi un vis trebuie ca voi şi numai voi să luaţi taurul de coarne. Nu mai trăiţi cu iluzia mincinoasă, trâmbiţată în fiecare campanie electorală, că întroducând un buletin de vot într-o urnă, gata.
Băgaţi-vă minţile în cap odată pentru totdeauna că fiecare pentru sine-i croitor de pâine. Dacă doriţi să vi se îndeplinească un vis, oricare ar fi el, faceţi voi cei dântâi pasul spre schimbare.
„Toti vor să schimbe lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe sine”, spunea marele L.N. Tolstoi, şi câtă dreptate avea! Aşadar, nu aşteptaţi să se schimbe lumea! Începeţi schimbarea cu voi!
Dar cine sunt eu să vă ţin discursuri? Iaca un mâzgălitor pe hârtie cu pretenţii de scriitor. Că vă spun una! Sunt conştient de faptul că e uşor al dracului să dai din gură de pe margine. Intră mai întâi în horă, şi abia apoi vorbeşte, da?!
Ştiu… Mulţi veţi spune că am limba otrăvită, sunt răutăcios, cârcotaş etc., dar nu vă fie cu supărare. Într-o lume în care slugărnicia şi hoţia au ajuns la cote inimaginabile sub protecţia aşa-zisei democraţii, este nevoie şi de câte unul ca mine care să vă mai zguduie din când în când şi să vă atragă atenţia că aţi întrecut măsura.
Că nu veţi ţine cont de aste vorbe este clar din capul locului, dar trebuie să vă spună cineva că n-o să vă meargă la nesfârşit învârtelile.
Nici „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, nu-i aşa?!

Sursa foto: https://google.com

Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul