Donald Trump va vorbi virtual sâmbătă la un eveniment la care vor participa și mai multe personalități importante din Partidul Republican, inclusiv potențiali rivali în cursa pentru Casa Albă, scrie AFP.
Donald Trump și Mike Pence Foto: Kevin Dietsch – Pool via CNP / ADMedia / Profimedia
Fostul președinte va vorbi prin intermediul unei înregistrări video, în timp ce fostul său vicepreședinte Mike Pence și guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, vor fi prezenți în persoană, ambii fiind de asemenea așteptați să concureze în alegerile primare republicane din 2024.
Toți cei trei bărbați vor lua cuvântul la mitingul anual al Coaliției Republicanilor Evrei, care are loc în Las Vegas de vineri până duminică.
Aceasta va fi prima apariție publică a lui Donald Trump de când a anunțat marți că va candida din nou la președinție, în pofida rezultatelor dezamăgitoare ale candidaților republicani, și în special a celor susținuți de el, la alegerile de la jumătatea mandatului.
Pe de altă parte, Ron DeSantis a fost reales în mod triumfător în statul său din sud-estul țării, ceea ce a determinat o parte a presei conservatoare să îl vadă ca pe noul lider al Partidului Republican.
Fostul vicepreședinte Mike Pence, despre care observatorii spun că ar putea avea ambiții prezidențiale, va participa și el la mitingul din Las Vegas, la fel ca și viitorul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu.
Fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump, Mike Pence, l-a acuzat pe miliardarul republican că „i-a pus viaţa în pericol”, precum şi pe cea a „familiei sale”, prin discursul susţinut la 6 ianuarie 2021, ziua în care Capitoliul a fost asaltat de susţinătorii fostului președinte.
„Cuvintele preşedintelui din acea zi la miting au pus în pericol viaţa mea, a familiei mele şi a tuturor celor care se aflau în clădirea Capitoliului”, a declarat Mike Pence în interviul pentru televiziunea americană ABC, referindu-se la întâlnirea lui Donald Trump cu susţinătorii săi, care a precedat atacul asupra sediului Congresului SUA.
Citește și:










