Criteriul National

TREI ÎNTREBĂRI. O nouă stea schimbătoare pe cerul Patriei – Opinii

TREI ÎNTREBĂRI. O nouă stea schimbătoare pe cerul Patriei – Opinii
decembrie 26
11:40 2020

*1. Mi s-a părut o mare nedreptate faptul că bicentenarul morții lui Budai-Deleanu a trecut complet neobservat de Ministerul Culturii, al Educației, de Academie, Uniunea Scriitorilor, Comisia Națională a României pentru UNESCO. Ar fi fost o bună ocazie de re-punere în lumină a singurei noastre epopei, cu valoare de capodoperă, având un imens – și foarte puțin valorificat – potențial consolator, pentru sărmanii acestui pământ. Singura instituție care a marcat comemorarea a fost episcopia greco-catolică Oradea, prin lansarea unui audio-book, după o variantă a „Țiganiadei”, modernizată de Cristian Bădiliță. Un documentat articol, al lui Dorin Petrescu, publicat de revista hunedoreană „Replica HD” (https://www.replicahd.ro/in-memoriam-ioan-budai-deleanu-la-bicentenarul-mortii-sale/), se încheie cu o imagine a locului în care odihnesc probabil osemintele lui von Buday – și care arată cu totul altfel decât „parcela nemuritorilor” din Capitală.

Ceea ce este cu adevarat grav e faptul ca nu avem de a face cu un accident de memorie, ci cu un fenomen sistematic, de nesocotire a valorilor naționale, de către instituții dedicate (în principiu) și bine remunerate (în fapt). O înaltă trădare a culturii române, de cei care ar trebui să o slujească.

*2. Primesc săptămânal o revistă electronică, „Physics World Newsletter”, care conține cele mai spectaculoase rezultate din fizică – menționez una, de interes special pentru noi, despre un laser cu aceeași concentrare temporală ca acela de la Măgurele (de ordinul attosecundelor), dar foarte ieftin, produs de cercetători de la o universitate din Miami – însă preferința mea merge către o descoperire senzațională – sub aspectul raportului dintre mijloacele folosite și rezultatul obținut – făcută la modestul observator astronomic al muzeului județean de științe ale naturii din Galați, în noiembrie 2020. Anume, a fost descoperită o stea variabilă vizibilă cu ochiul liber – evident, în zone fără poluare luminoasă. Autorii descoperirii sunt Ovidiu Tercu și Gabriel Neagu de la Astroclubul ”Călin Popovici”.

Performanța gălățenilor se alătură altui rezultat excepțional, anume observarea relativ recentă a unei stele extrem de rare, o nova roșie luminoasă – care între timp s-a stins, ca în poezia lui Eminescu – de către Ciprian Vîntdevară de la observatorul muzeului județean din Bârlad (despre care am scris cândva in ‘contributors’).

Faptul că astronomia de amatori este singura care produce rezultate interesante, în condiții extrem de precare – în timp ce observatoarele bogatei Academii se complac, de zeci de ani, în somnolență – este o piesă aparte în bogata colecție de absurdități ale lumii românești.

*3. Temerea mea cea mai mare este legată de dispariția României profunde. Și nu e vorba doar de evanescența despre care vorbesc „caietele de drum” ale lui Mirel Bănică – meșteșuguri, clădiri istorice, peisaje – ci de periclitarea unei forme de bun-simț, de omenie, de toleranță, de cultură. La puțin mai mult de o generație distanță de căderea comunismului, se instalează o nouă formă brutală și neiertătoare de limitare a libertății, la care se aderă cu entuziasm, deși verticalitatea se poate asuma fără nici un risc. O undă de șoc, generată deliberat, dar alimentată benevol, căreia nu i se poate rezista. Nu am nicio speranță, Europa iluziilor noastre nu mai există.

Citeste intreg articolul si comenteaza p eContributors.ro

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul