Recent, două articole (aici și aici) au criticat în termeni acizi amendarea deputatului USR, Iulian Bulai, de către CNCD pentru o postare al cărei personaj principal ar fi (să zicem), Fecioara Maria. Textele abundă în calificative: gafă majoră, mutare stângace şi periculoasă, precedente obscurantiste (Sorin Iulian); spectaculos de absurdă, neconstituţională, antieuropeană, ineptă (Ovidiu Raețchi). Autorii enumeră principiile care-i justifică: legiuitorul nostru n-a avut în vedere o lege anti-blasfemie religioasă niciodată în epoca modernă, nu se vede încercarea de a pune chestiunile de mai sus în echilibru cu libertatea de exprimare (Sorin Iulian); este exclusiv o discuţie despre natura statului român şi despre drepturile şi libertăţile noastre; o deraiere gravă a statului român de la propriile principii fondatoare (Ovidiu Raețchi) etc.
Specificul „cazului Iulian Bulai”
Există un aspect descurajant al deciziei CNCD subliniat de ambii autori ai articolelor: Colegiul director al CNCD nu a înțeles pur și simplu „despre ce este vorba” în postarea lui Iulian Bulai. Îl citez pe Sorin Iulian: „Pentru orice om vag alfabetizat e clar că avem aici ceea ce se cheamă o analogie: situaţia copiilor abandonaţi de astăzi e comparată cu cea a lui Isus cu intenţia limpede de a justifica o mai mare grijă pentru primii, cu atât mai urgentă cu cât azi am avea în societate condiţii mai bune decât în trecut, ei n-au şansa unor părinţi iubitori cum a avut Isus şamd”.
Colegiul director este precum un șofer care-și conduce mașina de decizii pe aleile democrației. Au membrii Colegiului carnete de șofer? Legea cere ca 2/3 (cel puțin) dintre membrii Colegiului director să fie licențiați în științe juridice. Se pare că acest lucru nu este suficient.
Alte aspecte invocate de Sorin Iulian și Ovidiu Raețchi în „cauza Iulian Bulai” sunt mai delicate, cum ar fi apelul făcut CNCD la o decizie în spirit european. Însă Europa (ca și America) se află într-o „perioadă de isterie privind cuvintele și simbolurile și inabilitate în a înțelege contextul în care cuvintele și simbolurile sunt utilizate” (Wendy Kaminer). Ce a ajuns să însemne „europenitate” în confruntarea dintre libertatea de exprimare și discriminare o arată șocant o hotărâre din anul 2018 a Curții Europene pentru Drepturile Omului: cauza E.S. c. Austria.
Să fie interzis să susții că profetul Muhammad a fost un pedofil întrucât a avut relații sexuale cu o fată de 9 ani?
Doamna E.S. era lectoră la un seminar cu subiectul „Informații de bază despre Islam”. Unul dintre participanți (un jurnalist sub acoperire) a denunțat-o autorităților austriece întrucât vorbitoarea a susținut în timpul prelegerii că profetul Mahomed a fost un pedofil de vreme ce s-a căsătorit cu o fată de șase ani și a avut relații sexuale cu ea când avea nouă ani. Autoritățile austriece au pus-o pe S.A. sub acuzare pentru „disprețuirea doctrinelor religioase” și au condamnat-o. În luna octombrie 2018, CEDO a apreciat că pedepsirea lui S.A. pentru a-l fi numit pe Mahomed drept pedofil nu încalcă libertatea de exprimare.
Cum era de așteptat, hotărârea a provocat indignare. Citez dintre multele reacții ale unor teoreticieni ai libertății și democrației. Malthe Hilal-Harvald: „Voi susține că, prin această decizie, Curtea nu numai că întărește interzicerea blasfemiei, ci estompează și linia dintre discursul urii și blasfemie. Mai mult, Curtea urmează autoritățile austriece în discuția lor absurdă despre gradul de adevăr al declarațiilor reclamantului. În întregul ei exercițiu, Curtea aplică standarde incoerente pentru ceea ce ar trebui considerat drept limbajul acceptabil”.
Matthew Scott: „Prin susținerea a ceea ce ar fi de numit legea austriacă a blasfemiei, într-un moment în care astfel de legi au fost abrogate în majoritatea țărilor europene, Curtea a încurajat intoleranța religioasă, subminându-i pe moderați și a oferit un argument util islamiștilor. « Vă plângeți de legile noastre despre blasfemie », vor spune fanaticii însetați de sânge din Pakistan, « dar chiar și instanța voastră de vârf în materie de drepturile omului afirmă că legile blasfemiei sunt necesare într-o societate democratică. În mod clar, noi avem dreptate și voi greșiți »”.
Shane Armstrong: „Libertatea de exprimare în Europa a primit o lovitură fatală. [Judecătorii europeni] plasează protejarea reputației lui Mohammed deasupra protecției copiilor […], de vreme ceea ce se consideră o declarație de fapt, că actul lui Mohammed de a comite abuzuri sexuale împotriva unui copil în vârstă de 9 ani, în mod repetat, pe întreaga durată a « căsătoriei », nu mai poate fi numit pedofilie. În mod sincer, consider această susținere dezgustătoare și rușinoasă”.
Această susținere „dezgustătoare și rușinoasă” exprimă totuși voința celei mai înalte instanțe de pe continentul european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este mai generoasă cu libertatea de exprimare. De notat însă că hotărârea CEDO nu înseamnă să li se ceară statelor sancționarea unei afirmații precum cea amintită. Ci doar că persoanele aflate sub jurisdicții care au o practică de sacționare a blasefemiei precum Austria nu sunt apărate de CEDO în numele libertății de exprimare. Ca urmare, rolul cheie în exercițiul libertății de gândire și de exprimare îl au statele însele: legislația, modul de apreciere a unor astfel de situații de către judecătorii autohtoni și, iată, instituții precum CNCD. Pe urma jurisprudențelor naționale aș spune că puține state ar urma exemplul austriac.
Insulta nemotivată identitar nu este discriminare. Pe urma unei obrăznicii a lui Daniel
Dacă standardele jurisprudențiale internaționale nu ne mai ajută suficient în confruntarea dintre libertatea de exprimare și interpretarea excesivă a principiul non-discriminării, ce constituie atunci argumentul decisiv într-o chestiune precum „cazul Iulian Bulai”? Unul dintre reperele de drept este consistența internă a deciziilor CNCD. „Cazul Iulian Bulai” e problematic nu doar în raport cu echilibrul drepturilor într-o democrație matură, ci și prin incorecta înțelegere a semnificațiilor unui text. O altă inconsistență a CNCD ține de confuzia dintre insultă și discriminare.
