Tantrumul și parentingul modern: există o legătură de cauzalitate între ele? Cum se face că bunicii jură că nu s-au confruntat cu așa ceva?
Copil care plângeFoto: JOHN BIRDSALL / BSIP / Profimedia
Tantrumul și parentingul modern: există o legătură de cauzalitate între ele? Să fie parentingul modern motivul pentru care copiii de acum fac crize de isterie acasă, în magazin, la plajă, în parc? Cum se face că bunicii de acum își dau ochii peste cap când văd o astfel de scenă și pot jura că ei nu au văzut așa ceva când aveau copii? Să fie adevărat că noi, părinții de acum, eram mai supuși, mai obedienți sau, poate, prea speriați de propriii părinți ca să ne permitem astfel de manifestări?
Tantrumul, termen împrumutat din limba engleză, este, de fapt, o criză de furie care, în mod aparent, se petrece din senin, și se manifestă prin plâns necontrolabil, zbatere, chiar violență, și eșec de calmare din partea părinților. Este o descărcare emoțională puternică, în care copiii, de fapt, își plâng emoții pe care nu le înțeleg și nu le știu numi, frici și frustrări pe care nici părinții nu le pot intui de multe ori. Tantrumurile sunt mai puternice de obicei în jurul vârstei de doi ani, însă le vedem deseori și mai târziu.
Cine și de ce face crize de furie?
Nu toți copiii au tantrumuri, însă, cu siguranță, toți, indiferent de perioada în care sunt crescuți, au momente de furie pe care le manifestă în funcție de temperament, de modul în care se raportează părinții la manifestarea emoțiilor și a felului în care ei înșiși își exprimă/reprimă furia.
Mary Sheedy Kurcinka, specialist în parenting și autoarea cărții ”Cum să crești un copil energic”, spune că toți copiii au crize de nervi, dar ele sunt mai frecvente și mai intense la cei cu temperament puternic, care simt emoțiile cu o mai mare intensitate. Din experiența ei, în cazul acestor copii, majoritatea crizelor de furie sunt crize de descărcare- ele se manifestă fără să fie premeditate, nu au ca scop manipularea și nu trebuie ignorate.
„O criză de furie de descărcare nu poate fi oprită prin ignorare, pentru că ignorarea nu se adresează adevăratei surse, și anume faptul că acest copil se confruntă cu o predispoziție temperamentală. Această predispoziție a activat o reacție fizică și l-a aruncat adânc în zona roșie. Copilul are nevoie ca tu să descoperi sursa potopului său de emoții și să o oprești. Are nevoie de ghidarea ta pentru a-l ajuta să se calmeze și să-și redobândească autocontrolul. Fără această ghidare, el poate rămâne furios ore întregi, pentru că abilitățile sale de control au fost distruse, lăsând liber uraganul de emoții sălbatice. Ca părinte, e dificil să vezi asta. Pentru copil este o experiență înspăimântătoare”.
