Azi 7 Martie 2016 a avut loc în Sala Remus Opreanu a Primăriei Constanţa o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din municipiul Constanța. Crezând că acolo se va vorbi despre proiecte
Stiri
Venerabilul compozitor italian Ennio Morricone (nominalizat la premiile Oscar 2016) a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut
Francois Hollande a fost huiduit sâmbătă 28 Februarie 2016 de agricultorii care i-au solicitat demisia, cu ocazia inaugurării Salonului Internaţional de Agricultură de la Paris, pe fondul crizei din domeniul
România a câştigat, sâmbătă, cu 30-0 (5-0), partida de la Iaşi, cu Rusia, din Cupa Europeană a Naţiunilor. Florin Vlaicu
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comunicat de presă Bucureşti, 20 februarie 2016 Ref. Florin Gheorghe – la Constanţa turismul
Ministrul Justiției Raluca Prună a declarat joi la bilanțul pe 2015 al Direcției Naționale Anticorupție că va propune reînvestirea procurorului
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), reunit joi în ședință de lucru la Reședința patriarhală a aprobat canonizarea cuvioșilor
Premierul David Cameron a avertizat în cadrul unei declaraţii de joi 25 Februarie că o ieşire din Uniunea Europeană ar










