Criteriul National

Starea de tensiune e încă prezentă în viața politică a Federației Ruse

Starea de tensiune e încă prezentă în viața politică a Federației Ruse
martie 30
16:10 2017

putin

Regimul de la Kremlin prin vocea preşedintelui Putin condamnă manifestările etichetându-le drept ” armă în campaniile politice”.Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi că „protestatarii din Rusia nu ar trebui să încalce legea şi să folosească lupta împotriva corupţiei drept armă în campaniile politice”.Acest lucru a fost consemnat de către toate agenţiile de presă citate şi ade asemenea au fost preluate către Reuters.În cadrul aceleiași șlluări de cuvânt,liderul de la Kremlin a susţinut că „şi el este un susţinător al luptei anticorupţie.”

 

Acum mai bine de patru zile,mii de oameni au ieşit în stradă duminica în mai multe oraşe din Rusia, în pofida tuturor interdicţiilor impuse de autorităţile locale care nu au autorizat manifestaţiile de protest îndreptate împotriva coruptiei, în urma apelului lansat de către Alexei Navalny, nimeni altul decât liderul opoziţiei. Protestele au fost cele mai mari din ultimii cinci ani, după valul precedent de manifestaţii din perioada 2011-2012. Poliţia rusa a anunţat că numarul protestatarilor a fost de circa 7-8.000, dar, din surse neoficiale, este foarte probabil ca numărul real să fi fost mult mai mare. Atât la Moscova, cât şi in alte oraşe, serviciile statului reprezentate de poliţie au intervenit în forţă şi au arestat sute de protestatari. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi chiar i-au lovit pe manifestanţi.

Alexei-Navalny-arrested

 

După unele surse, cel puţin 700 de protestatari au fost arestaţi, au scris în ediţia electronică cei de la AFP, care au citat un ONG specializat în monitorizarea protestelor. Printre cei retinuti de politie s-a aflat şi Alexei Navalny, liderul opoziţiei ruse, care a fost ridicat de pe stradă în centrul Moscovei şi a fost urcat într-o dubă a poliţiei. Un martor prezent, care a dorit să i se păstreze anonimatul a relatat că sute de protestatari au înconjurat duba poliţiei în care a fost urcat Navalny, încercând să împiedice arestarea acestuia. Aceştia au încercat fără succes minute în şir să deschidă uşile dubei, apoi au trecut la acţiunea de a împinge câteva masini pentru a bloca drumul dubei , cu scopul de a o împiedica de a porni de pe loc.

După cum bine intuiţi, protestele de duminică de pe cuprinsul Rusiei au marcat maturizarea unui nou adversar al Kremlinului. De aceea, o generaţie de tineri motivaţi de dorinţa de schimbare se află în opoziţie cu necesitatea de stabilitate, care-i preocupă pe politicienii ruşi.

Ceea ce frapează este atitudinea purtătorului de cuvânt al Kremlinului- Dmitri Peskov. Acesta a declarat în urmă cu trei zile că ”ceea ce am văzut ieri în numeroase locuri, și probabil că la Moscova mai mult decât oriunde, a fost o provocare și o minciună. (…) Există informații în legătură cu faptul că minorilor care au participat la manifestațiile de la Moscova li s-a promis recompense financiare „.

Din alt punct de vedere, departamentul de stat din SUA a condamnat arestarea sutelor de protestatari, declarându-se „tulburat” de reţinerea liderului opoziţiei Alexei Navalny.Mai mult decât atât, oficialii americani au catalogat aceste arestări drept „un afront la adresa valorilor democratice”. ” Cerem Guvernului Rusiei să elibereze imediat toţi protestatarii paşnici”, a afirmat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, într-un comunicat citat de agenţia Reuters.

proteste

Oricum, faptul este consumat deoarece încă de luni  un tribunal a decis să îl condamne pe Navalny la cincisprezece zile de închisoare ” pentru nesupunere ” în faţa unui ofiţer de poliţie şi să îl amendeze cu 20.000 de ruble ( echivalentul a 352,2 dolari) pentru rolul jucat determinant în organizarea protestelor de duminică din Moscova, pe care autorităţile le considera ilegale.

Vă aduc la cunoştinţă şi amănuntul conform căruia activistul rus, de meserie jurist a fost acuzat de organizarea unei deturnări de fonduri în valoare de circa 400.000 de euro în detrimentul Societăţii publice de exploatare forestieră, petrecute în anul 2009 . Atunci deşinea funcţia de consultant al guvernatorului liberal al regiunii Kirov,situată  la 900 km est de Moscova.

Drept urmare, Aleksei Navalny a fost condamnat in 2013 la cinci ani de închisoare în acest dosar. Numai că, în luna februarie 2015 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a decis ca aceasta sentinţă a fost una ca fiind „arbitrara”şi a estimat că ar fi existat temeri puternice ca procesele împotriva acuzaţilor si condamnarea acestora sa fie „de natura politică”.

Reamintesc faptul că Alexei Navalny este cel mai important activist anti-corupţie cât şi cel mai vehement critic al regimului de la Kremlin. Rămâne de văzut dacă el va mai dori şi va mai intenţiona să candideze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale de anul viitor din 2018.

Îngrijorătoare par și unele declarații din partea opozanților lui Vladimir Putin.„Acesta este doar începutul, iar punctul culminant va fi mai aproape de alegerile prezidențiale,“ a declarat  Vladimir Milov unul dintre liderii opoziției, într-o postare pe blogul său . „Acum, sarcina noastră este de a le forța în concesii.“

Voi încheia acest material cu evocarea unei imagini simbol, desprinse din această frământare, această luptă inegală, în care izul totalitar este bine impregnat.În localitatea Nijni Novgorod, de pe Volga, în urmă cu două zile elevii au fost reținuți deoarece părinții au primit un raport oficial pentru „nerealizarea datoriei lor educaționale“, totul bazându se conform unui articol din Codul civil.

Un alt exemplu este cel petrecut în localitatea Tomsk,  atunci când un  tânăr protestatar a fost filmat cu un telefon mobil la mitingul în acest oraș din vestul Siberiei. Plin de entuziasm a vociferat :„Bună ziua, numele meu Gleb Tokmakov  Constituția trebuie să lucreze pentru noi și nu pentru corupți! „“ Jos inegalitatea dintre rațe! „ era scrisă pe o pancartă de pe Tverskaya Avenue în Moscova ce era purtată de o tânără de șaisprezece ani pe nume Katia. De altminteri, numeroase simboluri de protest, între care se remarcă adidași și rațe de plastic au fost folosite considerând că sunt la modă .

PutinNavelnySplitMain

images

 

Sursa foto CYD.ROMediafax,4ChanMirror

Sursa video YouTube

Sinteză material realizat de către Prof.Daniel Mihai Prof. Dr.de Vioară la CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional

 

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul