Criteriul National

Spitalul Militar Central operaționalizează o nouă secție ATI COVID-19: 14 paturi și 38 de de medici și personal specializat – Coronavirus

Spitalul Militar Central operaționalizează o nouă secție ATI COVID-19: 14 paturi și 38 de de medici și personal specializat – Coronavirus
aprilie 16
18:30 2021

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a operaționalizat începând de vineri, 16 aprilie, o nouă secție ATI COVID-19 formată din 14 paturi, deservită de 38 de medici și personal de specialitate din cadrul spitalului, anunță Ministerul Apărării.

Din cele 14 paturi, șapte paturi sunt nou înființate, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, iar alte șapte au fost realocate din Secția Clinică ATI a SUUMC, structură care susține activitatea medicală și chirurgicală pentru urgențe și cazurile cronice, altele decât cele din patologia COVID -19.

Noua secție respectă toate criteriile epidemiologice de funcționare, cu circuite izolate și personal medical dedicat (echipă medicală și linie de gardă) și s-a constituit prin mobilizarea resurselor proprii. În acest sens, șase medici ATI, 18 asistenți medicali, 12 infirmiere și 2 brancardieri, care până astăzi își desfășurau activitatea în alte secții medicale, s-au oferit să susțină eforturile echipelor medicale din ATI, anunță MApN.

Secția ATI COVID-19 nou înființată în SUUMC este dotată, conform normelor, pentru asigurarea monitorizării complexe, a ventilației mecanice avansate, cu stații de infuzie automată, oxigen și aer comprimat. Totodată, din punct de vedere al echipamentelor medicale performante capabile să asigure asistența medicală multidisciplinară și tratamentul complicațiilor, la nivelul acestei structuri se mai află un microlaborator „point-of-care”, un ecograf 3D și un sistem de epurare extracorporală. Secția este conectată prin sisteme de telemedicină cu toate laboratoarele, compartimentele și secțiile medicale din unitatea spitalicească, transmite ministerul.

Noua capabilitate se adaugă celor 10 paturi ATI intermediare, operaționalizate în cursul lunii trecute la nivelul Secției Pneumologie a spitalului.

În același timp, SUUMC asigură, prin intermediul Secției ATI din cadrul Formațiunii Medicale ROL 2 – COVID 19 de la Institutul Ana Aslan, asistența medicală de specialitate pentru cazurile grave de COVID 19, secție care are o capacitate de 23 de paturi.

La nivelul MApN au fost dispuse măsuri urgente pentru suplimentarea resurselor de tratament de terapie intensivă la nivelul întregului sistem medical militar, care să fie puse la dispoziția cetățenilor, în cadrul efortului național de gestionare a efectelor pandemiei prin creșterea capacităților de diagnostic, tratament și management medical specializat pentru cazurile de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul