Simona Halep a făcut, astăzi, 9 iunie 2018, meciul carierei la Roland Garros, a treia finală pariziană din carieră și a patra de Grand Slam pentru reprezentanta noastră.
Finala a început cât se poate de prost pentru Simona, adversara ei, americanca Sloane Stephens impunându-se destul de categoric în primul set, scor 6-3. În setul secund, adversara româncei a condus cu 2-0, însă, în ciuda faptului că partida curgea către o victorie la pas a lui Sloane, loviturile sale foarte puternice și cu o precizie matematică îndeosebi din fundul terenului năucind-o pe Simona, ceva s-a destabilizat în jocul americancei, au început să apară erorile neforțate și, încet-încet, la fel ca în semifinala cu Garbine Muguruza (Spania), eleva genialului antrenor australian Darren Cahill a căpătat curaj și încredere și a preluat controlul setului și implicit al meciului, întorcând situația în favoarea sa. În cele din urmă, actul secund s-a încheiat cu scorul de 6-4 în favoarea Simonei, care a luptat într-un mod incredibil pentru fiecare minge.
Ultimul set a fost practic o formalitate, Simona, grație și unui moral de fier în afara formei fizice extraordinare, impunându-se cu scorul de 6-1 și menținând aceeași cadență a loviturilor și aceeași presiune formidabilă asupra adversarei sale până la ultima minge și ultima picătură de sudoare, chiar dacă, trebuie spus, Sloane Stephens renunțase la luptă, conștientă de faptul că nu mai era nimic de făcut pentru ea, având de cealaltă parte a fileului o mașină de tenis. Astfel, blestemul finalelor consecutive de Grand Slam pierdute de sportiva devenită Cetățean de Onoare al Constanței în anul 2014 a luat sfârșit!
Astăzi, 9 iunie 2018, o zi intrată în istorie, am fost cu toții martorii unei victorii uriașe pentru tenisul și sportul românesc și îndeosebi pentru mentalul tinerilor sportivi români care doresc să calce pe urmele Simonei Halep și să atingă performanța la cel mai înalt nivel. Pentru aceasta, însă, ei trebuie să fie conștienți de faptul că este nevoie de foarte multă încredere în forțele proprii și, mai ales, de foarte multă muncă, seriozitate și disciplină.
Felicitări, Simona! Începând de astăzi, 9 iunie 2018, ai devenit o legendă a sportului alb!











