Caracteristic pentru alegerile primare din SUA e faptul că fiecare candidat încearcă să se diferențieze de ceilalți, să iasă în față (sau din turmă, dacă preferați), or asta nu se poate face decât folosind un ton agresiv, “de atac”, și, implicit, hiperbole: nu doar candidații de cealaltă parte a spectrului politic sunt demonizați, dar și “co-echipierii” împotriva cărora candidează sunt descriși în culori cât se poate de sumbre.
Oricât de multe valuri (era cât pe ce să zic “de cerneală” în loc de megabiți) au curs pentru a condamna această practică, ea se repetă în fiecare ciclu electoral, fără greș, pentru că e eficientă, iar americanii sunt oameni pragmatici: Ei nu intră în alegeri din motive idealiste, doar pentru a “atrage” atenția asupra unor probleme grave. Ei intra în alegeri pentru a câștiga. N-au mamă, n-au tată, i-a născut o mătușă. Nu degeaba un poet american a scris că “niciun poem n-a oprit vreodată un glonț calibrul 44”. Or, pentru a câștiga alegerile primare, trebuie să convingă “nucelul dur” al partidului. Cei care votează în alegerile primare sunt republicanii sau democrații care au convingeri ferme, n-au îndoieli ca “ceilalți” sunt toxici. Oamenii fără dileme, cum ar zice Pleșu (sau cum a zis-o Tocqueville). E mai confortabil să ai certitudini.
Odată, însă, încheiate alegerile primare, dinamica electorală se răsucește pe călcâie, la stânga sau dreapta-mprejur, în funcție de partid. Oricât de tare s-au atacat și înjurat, foștii combatanți din interiorul partidului strâng dintr-o dată rândurile. Toți (re)devin prieteni, defectele de mai-ieri devin, la o privire mai atentă, aproape calitați, s.a.m.d.. Asemenea acrobații și contorsionări deopotrivă raționale și morale i-ar lasa cu gura cascată și pe cei de la celebrul Cirque du Soleil. Nu însă și pe americanii obisnuiți cu regulile jocului. “You do what it takes to win”. Tonul se îmblânzește și când vine vorba despre soluțiile propuse în alegerile primare. Radicalismele se tocesc rapid, colții se rotunjesc ca prin magie, ambii candidați leapadă pielea porcului agresiv și se transformă în Feți Frumoși moderați. Până și Donald Trump. De ce? Pragmatismul, bată-l vina! În turul final ai nevoie de voturile nehotărâților (“the people on the fence”), că pe cele ale radicalilor ți le-ai asigurat deja. Ai câștigat “marginile”, acum trebuie să câștigi “centrul”.
Toate “surprizele” turului întâi al alegerilor prezidențiale din Romania pot fi înțelese din această perspectivă. Toți candidații care s-au “radicalizat” în primul tur, au câștigat. Iohannis s-a focusat pe un discurs anti-PSD – și a câștigat. Dancilă s-a concentrat pe un discurs anti-Iohannis – și a câștigat intrarea în turul al doilea. Dan Barna a preferat o abordare mai idealistă, fără atacuri la “co-echipierul Iohannis” – și a pierdut. Mircea Diaconu nu a atacat-o pe “co-echipiera Dancilă”, pentru că el e moderat și independent – și a pierdut, câștigând mult mai puține voturi decât cele anticipate. Paleologu a câștigat atacându-l pe coechipierul Barna, dar a pierdut poziționându-se mai degrabă ca moderat în atacul anti-PSD. Restul nici nu mai contează.
Ce se va întampla acum? Mai nimic. Dar un nimic cu posibile consecințe dezastruoase pentru Romania. Eugen Ionesco spunea că “arta este absolut inutilă, dar acest inutil este absolut necesar”. Adevărul acesta se aplică și aici, tocmai pentru ca numai despre o artă a politcii nu poate fi vorba, în cazul niciunuia dintre protagoniști. Iohannis înțelege sau măcar “simte” diferența dintre PNL-ul lui alde Orban și Bogdan și USR+-ul lui alde Barna, Cioloș, Voiculescu, Ghinea, etc. Înțelege sau măcar “simte” că Romania lui Orban și-a lui Bogdan e doar puuțintel mai bună decât România lui Dăncilă și Nicolicea, nicidecum “normală”. Vechea gardă din PNL e doar ceva mai “spalată” decât vechea (și noua!) gardă din PSD. USR + e o alta mâncare de pește. Dar tocmai de aceea președintele preferă PNL-ul. N-o fi fiind el american, dar e un neamt pragmatic. Vrea să câștige și nu poate câstiga cu USR +, pentru că electoratul românesc care răspunde la butoanele apasate de USR + nu e încă nici pe departe majoritar.
Majoritatea electoratului poate fi câștigat în runda finală cu Orban + Bogdan, tocmai pentru că sunt doar varianta îmbunătățită a PSD. Nu degeaba Nichita Stanescu spunea “întunecând intunericul, iată porțile luminii”. PSD-ul poate fi bătut deocamdată doar cu armele PSD-ului ceva mai bine ascuțite. Chestiune de demografie.
Din aceleasi motive pragmatice, Dancilă insistă pentru o dezbatere, iar președintele o refuză. Amândoi (sau consilierii lor) realizează că prima ar avea doar de câștigat, iar al doilea doar de pierdut. Iar asta nu pentru că fosta prim-ministru l-ar putea “dovedi” retoric sau intelectual pe Iohannis. Ci pentru simplu motiv că o doamna are, în orice dezbatere cu un domn, un avantaj: e femeie, chiar dacă nu neaparat doamnă. Iși poate permite sa fie agresivă, agramată sau chiar “tzatză”, și toată lumea o va aprecia pentru că “e bărbată”, vorba lui Caragiale. Un bărbat, dacă s-ar apara cu aceleași metode, ar fi considerat “țopârlan” sau, și mai rău “tzatză”. Lupta, în condițiile psihologiei românilor de astăzi, ar fi una disproporționată.
Pot intelege asta. Dar marea majoritate a electoratului mai mult sau mai putin educat din România rămâne idealist. Rămâne cu sufletul în USR+. Ceea ce e laudabil, dar nu ajută acum la câștigarea alegerilor. Ceea ce mă face să cred că Iohannis va câștiga alegerile, dar va avea marea dezamagire de a avea o prezență la vot absolut rușinoasă, din cele doua motive mai sus explicate: Rareș Bogdan-ul generic și refuzul dezbaterii. Va pierde electoratul userist, dar îl va câștiga pe cel potențial pedesist, nehotărat, care s-a dat dintotdeauna cu învingătorul probabil – cel care va face diferența în condițiile unei prezențe scăzute la urne.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
