Criteriul National

Serviciul de informații al Finlandei avertizează că pericolul din partea Rusiei a crescut: „Este pregătită să ia măsuri”

Serviciul de informații al Finlandei avertizează că pericolul din partea Rusiei a crescut: „Este pregătită să ia măsuri”
octombrie 13
11:55 2023

Pericolul unor operațiuni rusești împotriva infrastructurii critice a Finlandei a crescut iar Moscova este pregătită să ia măsuri împotriva Finlandei, a declarat joi serviciul de informații de la Helsinki, citat de AFP și The Moscow Times.

Steagul finlandez alaturi de cel al NATOFoto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

„Amenințarea unor operațiuni de spionaj și influență împotriva unor infrastructuri critice a crescut”, a declarat Antti Pelttari, directorul Serviciului de Securitate și Informații (Supo) al Finlandei, la o conferință de presă organizată cu ocazia prezentării raportului anual privind securitatea țării.

Pelttari a mai spus că relațiile cu Moscova s-au „deteriorat semnificativ” ca urmare a intrării țării nordice în NATO în aprilie anul acesta și că Rusia „este pregătită să ia măsuri împotriva Finlandei”.

Prezentarea evaluării Supo săptămâna aceasta a coincis cu declanșarea unei investigații la Helsinki cu privire la un presupus act de sabotaj asupra gazoductului Balticconnector care leagă Finlanda de Estonia pe sub Marea Baltică.

Investigarea tăierii unui cablu submarin de telecomunicații ca parte a aceluiași incident este desășurată de Estonia, întrucât cablul trecea prin Zona Economică Exclusivă a acesteia.

Avarierea gazoductului dintre Finlanda și Estonia nu va periclita aprovizionarea cu gaze naturale

Pelttari a refuzat să facă speculații când a fost întrebat despre o posibilă implicare rusească în incident, dar a spus că „implicarea unui actor statal nu poate fi exclusă”.

Guvernul finlandez a îndemnat la rândul său împotriva tragerii unor concluzii pripite înainte de finalizarea investigației și a avut grijă să nu numească Rusia drept posibil vinovat.

Gasgrid, operatorul sistemului finlandez de transport al gazelor naturale, a declarat că, în pofida închiderii gazoductului ca urmare a avarierii acestuia, sistemul este stabil și că nu există pericolul întreruperii furnizării de agent termic la iarnă mulțumită importurilor de gaz natural lichefiat din Statele Unite.

Gasgrid a mai precizat miercuri că operațiunile de reparare a gazoductului vor dura cel puțin 5 luni de zile.

Serviciul finlandez de informații spune că o operațiune pe scară largă a Rusiei rămâne deocamdată puțin probabilă

Serviciul finlandez de informații afirmă că operațiunile de „paralizare” a infrastructurii țării „rămân improbabile pentru viitorul imediat” și că orice posibilă amenințare rusească ar avea probabil obiectivul „descurajării” („deterrence”).

„Sectorul energetic este un exemplu al unei ținte eficace în acest sens”, afirmă Suvi Alvari, un analist de la Supo.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a promis miercuri un „răspuns puternic” din partea alianței militare în eventualitatea în care investigația privind avarierea Balticconnector va arăta că aceasta a avut loc în urma unui atac intenționat.

Unitatea poliției finlandeze însărcinată cu ancheta a declarat miercuri că avarierea gazoductului a fost cauzată probabil de o „forța mecanică”, și nu de o explozie.

Finlanda a devenit în luna aprilie al 31-lea stat membru al NATO, în timp ce Estonia și celelalte două țări baltice, Letonia și Lituania, s-au alăturat alianței în timpul valului de extindere din 2004, când au aderat și România și Bulgaria.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul