Criteriul National

Senatul a adoptat ordonanța care îi avantajează pe plagiatori

Senatul a adoptat ordonanța care îi avantajează pe plagiatori
octombrie 11
12:06 2016

 Titlurile de doctor vor fi acordate și retrase de către universități, CNATDCU fiind scos din procesul de decizie, iar plagiatorii vor avea posibilitatea să renunțe de bunăvoie la doctorat. Legea a fost votată de senatorii PSD, ALDE, UDMR, împreună cu 12 senatori PNL, în ciuda opoziției Guvernului și a președintelui Iohannis.

doc

Senatorii au respins cu 90 voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Dacă până şi preşedintele României Klaus Iohannis a avertizat cu ceva vreme că până şi această OUG nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, ca şi formatori de opinie, nu putem rămâne insensibili sau să trecem cu vederea aceste inadvertenţe ce se perpetuează cu o viteză şi nonşalanţă fantastică!

Klaus Iohannis a dorit să facă lumină şi suntem bucuroşi şi ferm convinţi că a fost foarte bine intenţionat , însă acest lucru nu i-a împiedicat pe „făuritorii de diplome” să nu prospere. Totuşi,dacă luăm în calcul această decizie suntem întru totul de acord cu faptul că acest subiect este departe de a fi limpezit, şi ca să-l cit[m pe domnul preşedinte în exerciţiu este totdată „motiv pentru care considerăm că se impune introducerea unor dispoziţii tranzitorii”.

Şeful statului spunea în urmă cu ceva timp că OUG prevede şi că rectorul eliberează diploma de doctor în baza hotărârii senatului universitar/Prezidiului Academiei Române de acordare a titlului de doctor, însă această prevedere ” este neclară”, întrucât în cadrul Academiei Române nu există funcţia de rector, ceea ce ar duce la dificultăţi în cadrul procedurii de eliberare a diplomelor de doctor de către această instituţie.

5

Totuşi, ca să vă informăm corect şi echidistant dorim să vă readucem aminte o parte din „filmul” acesta.

Comisia pentru învăţământ din Senat a respins în data 5 octombrie cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe tema Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul.

În varianta adoptată de comisia de învăţământ, acordarea sau retragerea titlului de doctor  urma să fie făcută de către Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.

„În şedinţa din 5.10.2016, reanalizând legea în raport cu obiecţiile prezentate în Cererea de reexaminare, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea legii în forma adoptată iniţial şi respingerea Cererii de reexaminare”, se arată în raportul semnat de preşedintele Comisiei-nimeni alta dect stimata doamnă ex-ministru Ecaterina Andronescu,  de care în ultima perioadă se pare că suferă la capitolul integritate şi credibilitate!

Trecând peste acest aspect „minor”, vă aducem la cunoştinţă că plenul Camerei Deputaţilor  a respins pe 20 septembrie, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la OUG privind plagiatul, din cauza lipsei numărului suficient de voturi pentru adoptarea unei legi organice. Într-un cuvânt, interesul aleşilor vis a vis de acest subiect a fost unul aflat la…maxim. Totuşi, datorită unor presiuni din lumea academică şi mai ales din partea unei anumite părţi ale mass-mediei, subiectul din fericire nu a fost abandonat. Astfel încât, proiectul a ajuns la Senat fără amendamentul prin care cazurile de plagiat sunt verificate în funcţie de legislaţia în vigoare la momentul susţinerii tezei de doctorat.

Nota bene. Chiar preşedintele Klaus Iohannis trimitea la finalul lunii mai Parlamentului cererea de reexaminare a OUG 4/2016, privind retragerea titlului de doctor în caz de plagiat.

8

Klaus Iohannis a demonstrat că există un „climat actual de neîncredere” în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, însă această OUG trebuia să „contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică”, bazat pe proceduri clare şi coerente.

Dar, cum minunile în această ţară nu ţin foarte mult, tot preşedintele a afirmat că, în ceea ce priveşte procedura obţinerii titlului de doctor, „aparent” aceasta este simplificată, însă „se elimină garanţiile instituţionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerinţelor procedurale şi de calitate prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică”.

În ceea ce priveşte renunţarea voluntară la titlul de doctor, aşa cum declarase la un moment, şi fostul premier Victor Ponta – acuzat de plagiat – că intenţionează să facă, OUG nu „clarifică statutul lucrării de doctorat, odată cu renunţarea autorului acesteia la titlul de doctor şi nici efectele ce se vor produce în planul raporturilor de muncă”. „Norma poate afecta activitatea structurilor abilitate să analizeze suspiciunile de plagiat şi poate duce la imposibilitatea aplicării legii prin simpla renunţare la titlu, structurile care pot dispune sancţiuni mult mai grave ca retragerea titlului nemaiavând baza legală pentru a acţiona”, spunea preşedintele.

Subiectul sinuos este departe de a fi limpezit. Însă, suntem convinţi că fără intervenţiile şi voinţa preşedintelui, această OUG nu exista.

9

Mai mult, ne detaşăm de anumite puncte de vedere şi luări de poziţii oficiale sau semi-oficiale şi în consecinţă nu suntem deloc de acord cu faptul că modificările legislative introduse, deşi declarativ au ca scop descentralizarea, ar risca să submineze calitatea învăţământului superior.

Tocmai, o înnoire, o purificare a acestui important domeniu de activitate ar avea impact asupra calităţii individuale şi ar ajuta societatea să evolueze, deoarece nu orice titlu superior obţinut trebuie să poarte stigmatul nedorit de plagiat, de care se tot dovedeşte în unele cazuri mai mult sau mai puţin notorii!

Vom reveni cu amănunte şi reacţii la timpul oportun, deoarece acest subiect este departe de a fi rezolvat.

Sursa foto : www.wall-street.rowww.cotidianul.rowww.romanialibera.ro

Sinteza realizată în numele întregului colectiv redacţional de către Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional

 

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul